PRL, între a fi și a nu fi... în Timiș

Data publicării:
Tariceanu

”Partidul reformator liberal va avea un președinte aici, cel puțin așa mi-a zis cel care m-a contactat și vrea să colaboreze cu PDL”, susține Alin Popoviciu, deputat PDL.

Liderul PNL, Nicolae Robu, nu dă nicio șansă Partidului Reformator Liberal în Timiș: ”Nu mi-aș fi putut niciodată închipui că un fost președinte al PNL ar putea vreodată proceda așa cum a făcut dânsul. Am convingerea că dl. Tăriceanu nu va avea succes și că PNL va trece cu bine și peste acest hop, cum a trecut peste atâtea altele în zbuciumata sa istorie”.

Democrat-liberalii sunt de altă părere. Cred că, în actuala formă, PNL nu are un viitor. ”Dl Antonescu nu va mai putea fi președintele PNL, iar după europarlamentare, toți cei de dreapta și noi ne vom pune la masa negocierilor și vom găsi cea mai bună soluție pentru prezidențiale”, spune Alin Popoviciu.

Democrat-liberalii din Timiș spun că nu se așează încă cu nimeni la masa negocierilor. Pe de altă parte, Călin Popescu Tăriceanu încearcă să își consolideze noul partid. Un senator și un deputat au anunțat la București că îl urmează în Partidul Reformator Liberal. Tăriceanu este hotărât să candideze în toamnă împotriva lui Crin Antonescu, la alegerile prezidențiale.

reporter: Sorina Covlea
operator: Dan Șoșdean
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...