Premiul Nobel pentru Chimie, obţinut de un român. Stefan Hell s-a născut la Sântana și a învățat la Timișoara

Data publicării:
hell 1 prima

”Academia Suedeză de Ştiinţe a decis să acorde Premiul Nobel în Chimie pe anul 2014 doctorului Eric Betzig de la Institutul Ashburn, Virginia, Statele Unite, profesorului Stefan Hell de la Institutul Max Planck de chimie biofizică din Gottingen şi Centrul de Cercetări din Heidelberg, Germania, şi profesorului William Moerner de la Universitatea Standford”, a anunțat Staffan Normark, secretar al Academiei Suedeze de Ştiinţe.

Ștefan Hell, unul din cei trei laureaţi ai premiului Nobel pentru Chimie, a copilărit în judeţul Arad şi este un fost elev al Liceului „Nikolaus Lenau" din Timișoara. S-a născut în localitatea arădeană Sântana, unde a învățat până în clasa a opta. De acolo, a venit în capitala Banatului şi s-a înscris la liceu. Acesta este internatul în care Ștefan Hell, laureatul premiului Nobel pentru Chimie din acest an, a locuit timp de două trimestre când a studiat la Timișoara.

După cele aproximativ șase luni petrecute în capitala Banatului, el a părăsit liceul în 20 martie 1978, când a plecat definitiv din țară. Foștii colegi își amintesc de trecerea acestuia pe la școala germană din Timișoara. „Am fost colegi o perioadă scurtă. Ne-am întâlnit la începutul clasei a IX-a, după acel examen de admitere. Eram o clasă de matematică-informatică și aveam mulți colegi noi fiincă jumătate din clasă erau nou-veniți din împrejurimile Timișoarei. N-a terminat clasa a 9-a. A plecat în Germania după două trimestre", afirmă Cornelia Muntean, fostă colegă de clasă cu Stefan Hell.

Ștefan Hell este al doilea câștigător al unui premiu Nobel care a urmat cursurile Liceului „Nikolaus Lenau" din Timișoara. Herta Muller a obținut în 2009 aceeaşi distincţie pentru Literatură.

„Educația care s-a acordat elevilor în această școală a avut o valoare deosebită. Se certifică și prin aceste premii Nobel, dar și prin rezultatele pe care le au, în general, absolvenții școlii noastre", spune Elena Wolf, directorul Liceului „Nikolaus Lenau" Timișoara.

Deși a plecat din România de 36 de ani, Stefan Hell susţine că locul naşterii nu se poate uita niciodată. El a devenit în 2012 Doctor Honoris Causa al Universităţii ”Vasile Goldiș” din Arad.

Aradul şi regiunea acestea unde am petrecut 15 ani din viaţă au rămas parte din identitatea mea şi aşa va fi pentru totdeauna. Toţi ştim cât de importantă este copilăria. O bună parte din plăcerea mea de a studia şi cerceta mi-a fost indusă în aceste locuri”, spune Stefan Hell, laureat al Nobelului pentru Chimie 2014.

Pe lângă recunoaşterea internaţională, premiul Nobel îi aduce lui Ștefan Hell o medalie din aur şi un premiu în valoare de aproximativ 880.000 de euro.

Reporter: Miodrag Hojda
Operator: George Ștefăniță
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...