Protest inedit: ”meci de box”, în centrul Timişoarei, între ţăranul român şi corporaţii

Data publicării:
box prima

Spectatorii au scandat „Refuz, rezist, nu vreau gaze de şist!”. Arbitrul putea fi văzut... primind bani de la corporaţie.

protest - meci de box la Timisoara 01
protest - meci de box la Timisoara 01


Iată câteva opinii din rândul participanților la protest: „Vin prospecţiunile, bat ţăranii, împreună cu corporaţiile, cu parlamentarii din România. Şi apoi, ţăranii, împreună cu alţi oameni conştienţi, din ţară, vin şi până la urmă ei câştigă, că e pământul nostru, e apa noastră, sănătatea nostră“, „Are loc un asediu asupra României în ultima perioadă, pe toate planurile, fie că e vorba de cianurare, fracturare sau altele. Ce putem face decât să ne informăm şi să ne apărăm drepturile. În mare parte din cazuri, lumea nu ştie despre ce este vorba“, „Lumea văd că nu prea mai vine, nu mai iese la proteste, încercăm să-i atragem cum putem, să fim cât mai creativi. Să vedem ce va fi în viitor“.

După trei reprize „disputate“, finalul a fost optimist pentru protestatari. În pauza ”meciului de box”, organizatorii i-au îndemnat pe oameni să se alăture protestului şi au explicat ce înseamnă prospecţiunile şi de ce sunt, în opinia lor, dăunătoare. Pentru duminica viitoare a fost programată o nouă acţiune în stradă.

reporter: Miodrag Hojda
operator: George Ştefăniţă
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...