Protestul continuă la Direcţia Finanţelor Publice Timiş: mutarea sediului nemulțumește angajații

Data publicării:
protest finante



”Ei sunt mai supărați decât erau ieri. Liderul lor de sindicat a avut în cursul zilei de ieri, la București, atât cu președintele ANAF, cât și cu ministrul de ANAF. Din păcate, el nu a obținut promisiuni că această mutare va fi oprită și că sediul regional nu va fi la Deva”, a transmis de la fața locului Gerhard Ernst, reporter Digi24 Timișoara.

Contribuabilii veniți să-și plătească dările și reprezentanții firmelor care ar trebui să depună în acestă perioadă bilanţurile - peste 100 persoane la număr - au fost lăsați în sediu, să nu mai stea în căldură, s-au inghesuit să-și ia număr de ordine, însă toate ghiseele erau inchise. Cu o excepție, o angajată a vrut să-și deschidă ghișeul, însă sistemul informatic nu funcționa.

 

”Funcționarii publici din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Timiș va anunță că nu vor înceta protestul până când nu se va reveni la decizia anterioară, respectiv sediul viitoarei Directii Generale Regionale a Finanțelor Publice - Regiunea Vest va fi stabilit la Timișoara”, sună un comunicat primit din partea angajaților în cursul dimineții de marți.



UPDATE 3. Mircea Moloț, președintele CJ Hunedoara: chestia asta cu greva spontană a celor de la Timișoara mi se pare chiar absurdă, eu o să fac apel să iasă întregul județ, dacă mergem pe caz de forță!

”La ora actuală, nimeni nu știe unde va fi sediul viitoarei Direcții a Finanțelor Publice. Că-i la Timișoara, că-i la Deva, că e la Reșița sau în altă parte, nu știm. Așa că chestia asta cu greva spontană a celor de la Timișoara mi se pare chiar absurdă, deși am văzut niște declarații de-ale lor că mutarea Direcției, ca și când ar fi actualmente la Timișoara, mutarea Direcției Financiare la Deva este nelegală, imorală, inoportună și nejustificată. Dar nu înțelegem ca absolut toate deconcentratele să fie înghesuite la Timișoara. Ce facem noi, ceilalți? Ce facem cu cetățenii celorlalte județe din regiunea Vest sau cum se va numi ea? Eu am spus-o și o repet. Ei au ieșit în stradă sau, nu știu, pe culoarul clădirii. Nu știu, că nu am fost în Timișoara să văd pe unde fac ei grevă. Eu o să fac apel să iasă întregul județ, dacă mergem pe caz de forță!”, a declarat, pentru Digi24 Timișoara, Mircea Moloț, președintele Consiliului Județean Hunedoara.

Opinia lui Laurențiu Nistor, președinte PSD Hunedoara: ”Cred că sunt niște mofturi și spun că colegii de la Timișoara chiar m-au impresionat că gândesc așa, că doar ei au oameni pregătiți, toate județele avem oameni pregătiți. Cred că este o frică, părerea mea, sau o necunoaștere a legii, fiindcă nu o să vină cetățenii nici din Timișoara, nici din Arad la Deva pentru a-și rezolva problemele”.

UPDATE 2. Nicolae Robu: nu există nicio decizie luată de stabilire în Deva a sediului viitoarei Direcţii Generale Regionale Vest a Finanţelor Publice, ci doar variante de lucru!

”Discuţiile de ultima oră avute cu membri ai Guvernului au confirmat că nu există nicio decizie luată de stabilire în Deva a sediului viitoarei Direcţii Generale Regionale Vest a Finanţelor Publice, ci doar variante de lucru. Am insistat din nou cu argumente ca sediul viitoarei Directii Generale Regionale Vest a Finanţelor Publice să fie în Timişoara şi mi s-au dat asigurări că Guvernul va acorda Timişoarei importanţa binemeritată, atât în domeniul finanţelor, cât şi în altele.

Mi s-a adus la cunoştinţă că, la nivelul Guvernului, este în analiză crearea şi a altor structuri regionale.

Să rămânem, aşadar, optimişti că Timişoara va fi tratată în acord cu importanţa sa de cel mai puternic centru economic din ţară după capitală, al treilea oraş al ţării ca populaţie (devansat doar de Bucureşti şi Cluj) şi centru regional, până la urmă, de bun simţ pentru locuitorii regiunii Vest”, comunică Nicolae Robu, preşedinte al PNL Timiş, dar și primar al Timişoarei.

UPDATE 1. Mii de firme din vestul ţării riscă să fie amendate după ce angajaţii din Timişoara ai Finanţelor au intrat în grevă

Până în data de 25, contabilii firmelor trebuie să depună o serie de bilanţuri, dar nu au cum, mai ales că toate ghişeele sunt închise, iar angajaţii protestează.

Mai mulți greviști vor să înceapă lucrul, să deschidă ghișeele de la Finanțe, însă sistemul informatic nu funcționa! Până la urmă au fost deschise două casierii, dar numai pentru depuneri de acte.

CITEȘTE ȘI: Protest la Finanțele din Timiș. Zvonurile că Direcția Regională va fi mutată la Deva i-a scos pe angajați în stradă 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...