Scorpionii Galbeni, ceremonie de bun sosit la Timișoara. Au fost întâmpinați de ministrul Apărării, Mircea Dușa

Data publicării:
scorpioni A



Cu puțin timp înaintea orei 9, în Piața Victoriei erau doar câțiva zeci de spectatori, însă numărul lor a crescut în minutele următoare. Ministrul Mircea Dușa a sosit exact la ora 9, fiind întâmpinat de oficialitățile locale.

Sub privirile timișorenilor prezenți, militarii s-au aliniat și au defilat, în ritmuri de fanfară. Ceremonia a avut loc și cu o zi înainte, în același loc, însă era doar o repetiție pentru ca lucrurile să se desfășoare joi, în prezența ministrului, ca la carte.

UPDATE. Misiune îndeplinită! Asta au raportat astăzi în faţa sutelor de timișoreni cei aproape 600 de militari din cadrul Batalionului 2 Scorpionii Galbeni. S-au întors cu toţii cu bine acasă după 6 luni de misiune într-una din cele mai periculoase zone din Afganistan, Zabul.

Batalionul 2 Scorpionii Galbeni este ultimul care s-a întors în ţară din teatrele de operaţii din Afganistan. Militarii bănăţeni au fost înlocuiţi de cei din Batalionul Lupii Negrii din Iaşi. În Afganistan, militarii români au participat la misiuni de păstrare a siguranţei şi a păcii în zonă.

CITEȘTE ȘI: Scorpionii Galbeni, pas de defilare în Piața Victoriei. Imagini cu militarii care și-au riscat viața în Afganistan 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...