Live

Doar 60% dintre angajații din spitalele publice s-au vaccinat anti-Covid sau au trecut prin boală în ultimele șase luni - Sanitas

Data actualizării: Data publicării:
39,86% dintre cei angajați în spitalele publice au decis să amâne, cel puțin deocamdată, vaccinarea. Foto: Profimedia

Doar 60% dintre angajații din spitalele publice sunt fie vaccinați împotriva Covid-19, fie au trecut prin boală în ultimele șase luni, arată un raport realizat de Federația Sanitas.

Potrivit Federației Sanitas din România, 60,14% dintre angajații în Sănătate sunt fie vaccinați, fie s-au infectat cu virusul SARS-C0V-2 în ultimele 6 luni și au anticorpii necesari, astfel că decizia individuală de vaccinare - în cazul lor - poate fi amânată fără a pune pe nimeni în pericol.

Tot în această valoare procentuală a fost inclusă și categoria celor care au contraindicații medicale la vaccinare, dar numărul persoanelor înregistrate la această secțiune este foarte mic (sub 0,01%).

„Datele sunt valabile atât pentru personalul medical, cât și pentru personalul TESA și administrativ”, spun cei de la Sanitas.

Potrivit sursei citate, 39,86% dintre cei angajați în spitalele publice au decis să amâne, cel puțin deocamdată, vaccinarea.

„Evaluarea este realizată de Federația Sanitas pe baza datelor statistice colectate din spitalele publice din România. Eșantionul reprezentativ cuprinde atât instituțiile aflate în subordinea Ministerului Sănătății și a autorităților publice locale, cât și pe cele care funcționează în rețele de instituții publice de sănătate aflate în subordinea altor ministere și autorități publice centrale (Transporturi, Justiție, MAI, SRI, Academia Română etc.). La acestea se adaugă datele primite de la DSP-uri, Servicii Județene de Ambulanță și Centre de Transfuzie Sanguină din întreaga țară”, potrivit Sanitas.

Datele sunt valabile la nivelul lunii iulie 2021.

Citiți și: Cine ar trebui să plătească pentru testarea periodică a personalului medical nevaccinat? Răspunsul lui Valeriu Gheorghiță

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bărbat de 62 de ani din Germania s-a vaccinat anti-Covid de 217 ori. Ce au constatat cercetătorii

Andrei Baciu și-a dat demisia de la șefia CNAS

DNA: Florin Cîțu e urmărit penal pentru complicitate la abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave

Florin Cîțu a fost la DNA, în dosarul vaccinurilor: Mi-am exercitat atribuțiile de prim-ministru cu respectarea legislației în vigoare

Partenerii noștri