Agenţia S&P a înrăutăţit perspectiva ratingului României de la stabilă la negativă. Ce spune ministrul Finanțelor

Agenţia de evaluare financiară S&P Global a confirmat vineri ratingurile României la „BBB-/A-3”, dar a revizuit perspectiva de la stabilă la negativă, pe fondul riscurilor fiscale și externe ridicate. Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a precizat că S&P a dat, astfel, un mesaj clar că avem nevoie de măsuri de reducere a deficitului bugetar, un buget cumpătat și un stat mai suplu.
S&P semnalează că mediul politic fragmentat și nesigur din România va întârzia probabil agenda de consolidare fiscală a noului Guvern. De asemenea, toate cheltuielile electorate, de dinainte de alegeri, au împins deficitul fiscal aproape de 8,7% din PIB în 2024, cu mult peste așteptările agenției, ceea ce semnalează provocări în privința controlului costurilor într-o economie care încetinește.
În luna decembrie, și agenția Fitch a revizuit perspectiva României la negativă, a confirmat ratingul la ‘BBB-‘ și a estimat că deficitul public general al României va crește la 8,2% din PIB în 2024.
„Schimbarea perspectivei, din stabil în negativ, reprezintă un semnal cât se poate de clar transmis de agenția de rating S&P: avem nevoie de măsuri de reducere a deficitului bugetar, un buget cumpătat, un stat mai suplu, pentru a putea restabili echilibrul bugetar și întări credibilitea fiscală a țării.
Prin evaluarea anunțată în această seară, S&P nu modifică ratingul de țară. România este în continuare recomandată investitorilor, ca fiind sigură. Deciziile asumate de Guvern pentru reducerea deficitului bugetar și consolidarea creșterii economice trebuie implementate în ritm alert, în forma deja convenită cu partenerii noștri europeni”, a transmis, vineri seară, ministrul Finanțelor.
Agenția a înrăutățit perspectiva la negativă pentru a reflecta riscurile la adresa finanțelor publice ale României. Astfel, livrarea planului de consolidare al Guvernului ar putea fi dificilă, mai ales din cauza fragmentării politice, evidențiată de rezultatele alegerilor de anul trecut, precum și de perspectivele de creștere economică mai lentă.
Decizia de scădere a perspectivei poate duce la creșterea dobânzilor la care guvernul României se împrumută pe piețele financiare pentru a-și finanța deficitul și poate afecta și interesul pentru investiții.
„Bugetul pentru anul 2025, care va fi prezentat Guvernului și trimis spre aprobare Parlamentului în zilele următoare întărește această viziune cumpătată a gestionării banului public. Măsurile necesare reducerii deficitului trebuie să fie înțelese și respectate de conducătorii tuturor instituțiilor publice, toate companiile de stat și liderii de sindicate, fiecare primar și președinte de CJ, fiecare consilier local și județean.
Nici măsurile de reducere a cheltuielilor, nici reformele de eliminare a deficientelor structurale din economie nu pot fi întârziate, pentru că fiecare zi în care aplicăm aceste măsuri ne aduce mai aproape de ținta de deficit asumată. ANAF și Autoritatea Română a Vămii au pornit pe drumul digitalizării și a creșterii capacității instituționale, au deci datoria să crească gradul de colectare a impozitelor și taxelor.
Așa cum au confirmat partenerii noștri de la Bruxelles săptămâna aceasta, ne putem baza pe o economie robustă, o creștere constantă, care va fi susținută, în 2025, prin investiții publice masive”, a mai transmis Tanczos Barna.
Scenarii
Perspectiva negativă reflectă opinia S&P privind sporirea riscurilor la adresa finanțelor publice ale României în următorii ani. Aceste evoluții urmează după deficite medii de 7,6% din PIB începând din 2020, în timp ce ponderea datoriei în PIB a crescut cu peste 15%, relatează Agerpres.
În cazul scenariului negativ, S&P ar putea înrăutăți ratingurile dacă politicile Guvernului, alături de creșterea economică modestă, duc la deficite mai mari decât se estima pe termen mediu. În opinia agenției, aceasta ar avea ca rezultat o majorare mai semnificativă a datoriei publice și a poverii dobânzilor, afectând, de asemenea, deficitele de cont curent ale României.
În cazul scenariului pozitiv, S&P ar putea modifica perspectiva la stabilă dacă deficitele externe și fiscale ale României se reduc substanțial.
Alte cifre
În ultimul deceniu, populația aptă de muncă a României a scăzut cu aproximativ 1,1% pe an, iar S&P se așteaptă ca tendința să se modereze doar marginal în următorii ani.
Cheltuielile preelectorale au împins deficitul general guvernamental la aproape de 8,7% din PIB în 2024, iar S&P nu se așteaptă să scadă sub 6% din PIB înainte de 2028.
Politica fiscală prociclică a adâncit deficitul de cont curent, care va rămâne ridicat, la peste 7% din PIB, în medie, între 2025-2028. Agenția apreciază că influxurile de fonduri europene vor modera creșterea datoriei externe între 2025-2028.
Politica fiscală a dus parțial la cel mai ridicat nivel al inflației din Europa Centrală și de Est (CEE), iar în opinia S&P, creșterile de prețuri vor rămâne probabil peste intervalul țintă al Băncii Naționale a României, cel puțin în următorii doi ani.
Deficitele generale guvernamentale ale României au depășit substanțial așteptările anterioare ale agenției, și, per ansamblu, deficitele se vor situa probabil în 2024 la 8,7% din PIB în termeni cash, comparativ cu previziunea anterioară a S&P, de 7,3% din PIB. Aceasta va face consolidarea fiscală în următorii ani mai dificilă.
Autoritățile au anunțat o serie de măsuri de consolidare, inclusiv măsuri pe partea de venituri, dar S&P se așteaptă ca deficitele să rămână peste 7,5% din PIB în 2025 și să scadă ușor sub 6% din PIB până în 2028, în absența unor ajustări fiscale suplimentare.