Galerie foto: Cum a fost umilit Putin de Erdogan și ceilalți lideri autoritari la summitul din Uzbekistan

Vladimir Putin nu se mai simte bine nici printre liderii pe care îi consideră aliați. Summitul din Uzbekistan a venit ca un duș rece, tocmai când președintele rus încerca să demonstreze întregii lumi că nu-l afectează izolarea în care l-a plasat Occidentul după invadarea Ucrainei. În ultimele două zile, Putin nu a mai fost în prim-plan, cum era obișnuit. Mereu cu un pas în urma președintelui chinez, Xi Jinping, liderul de la Kremlin a primit o palmă de la acesta, diplomatică desigur, chiar înainte să dea ochii unul cu celălalt.