Exclusiv Interviurile Digi24.ro. România ar putea ajunge la 17.000 de cazuri de COVID-19 pe zi

Data actualizării: Data publicării:
baciu la interviul digi24

Secretarul de Stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, a vorbit, în direct la Interviurile Digi24.ro, despre măsurile luate de autorități în plin val patru al pandemiei, despre campania de vaccinare și imunizarea cu doza trei. Acesta a declarat că unul dintre scenariile de la Ministerul Sănătății arată că am putea ajunge la 17.000 de cazuri de COVID-19 pe zi.

Principalele declarații:

  • Sunt autoritățile luate prin surprindere de valul patru? Valul patru are o accelerație mult mai puternică. Creșterea numărului de cazuri se petrece mult mai rapid. E cauzat de contagiozitatea acestei tulpini, Delta. Creșterea este mult, mult mai accelerată. 
  • De ce nu am introdus mai repede certificatul verde? În România au fost zile cu foarte puține cazuri. Există un decalaj cum a ajuns valul patru. Măsurile trebuie adaptate momentului. Certificatul verde este adoptat peste tot la nivel european. Ce înseamnă acest certificat verde? Este un mecanism prin care poți să ai economia, societatea deschise. Vorbim de persoane care transmit mult mai puțin virusul. Respectând măsurile de protecție, pot să își desfășoare activitățile. 
  • Ce nu s-a făcut de am ajuns din nou să avem presiune pe ATI? Au fost, pe lângă problemele cunoscute deja, felul în care a trebuit adaptat sistemul de sănătate a creat probleme în accesarea serviciilor medicale de persoanele cu boli cronice. Principala schimbare de paradigmă este că în acest val patru nu vom mai avea spitale covid și non-covid, astfel încât toți pacienții cu boli cronice vor putea avea acces. Vor fi spitale cu circuite covid și non-covid. 
  • De la instalarea actualului ministru interimar, Cseke Attila, au fost instalate peste 400 de paturi și avem acum 1212 de paturi la ATI. Avem însă nevoie de resurse umane. Suntem în lucru, ajungem la cele 1.600 de paturi pe care le-a solicitat premierul.
  • În spitalele publice sunt undeva la 70% dintre medici care sunt vaccinați. Doar 60% dintre persoanele care intră în contact cu pacientul sunt vaccinate. 
  • Toate persoanele care încă nu au luat decizia de a se vaccina au luat această decizie din motive de siguranță. Au considerat că această decizie îi ține în siguranță. Și aici intervine partea de fake news. Întregul corp medical din România nu se identifică în totalitate cu corpul științific care a prelucrat aceste argumente referitoare la vaccin. 
  • Nu cred că medicii răspândesc neîncrederea în vaccinare. Mașinăria de fake news este însă puternică și are un impact foarte mare. Trebuie să contrabalansăm aceste informații false. Beneficiile vaccinării le comunicăm și le transmitem.
  • Cel mai probabil, Sars-Cov-2 va exista alături de noi pentru o lungă perioadă. 
  • Toată diferența este între infectare și îmbolnăvire. Nu este nicio problemă dacă te infectezi și ai imunitate.
  • Cel mai probabil vor existat și alte valuri ale pandemiei. Acest însă va fi unul destul de puternic, destul de intens.
  • Sunt prognoze care merg până la 17.000 de cazuri pe zi. Este unul dintre scenarii.
  • Luna septembrie are poate cel mai mare impact din punct de vedere epidemiologic. Se întâlnesc grupuri de persoane care vin din diverse medii, după concendii, la școală. În luna septembrie vorbim de temperaturi care încep să scadă și activitatea se mută la interior. Sunt variabile care au un impact. Important este cum trecem peste acest val patru. 
  • Sigur că lucrurile puteau fi făcute mai bine. Nu a știut nimeni care este cea mai potrivită abordare. Cel mai important lucru care a cauzat dezvoltării ulterioare a pandemiei este că nu avem o cultură a lucrului împreună. Atunci când toată societatea a acționat împreună, amintiți-vă luna mai 2019, rezultatele s-au văzut. 
  • Certificatul verde vine și garantează autenticitatea unui document care până acum era în format fizic, care nu face altceva decât să ateste apartenența la una dintre cele trei stări epidemiologice care au un risc mai scăzut al transmiterii virusului. 
  • Reprezintă oportunitatea prin care putem să ținem societatea și economia deschise.
  • Vaccinarea obligatorie. Când definești o astfel de măsură trebuie să vezi ce faci dacă măsura nu este respectată.
  • Când vorbim de obligativitate trebuie să cântărim foarte serios. 
  • Este vorba și de o responsabilitate individuală. Nu trebuie să am un comportament neapărat pentru că așa mi se spune. Pentru că după doi ani deja absolut oricine cunoaște pe cineva care a trecut prin boală. 
  • Campania de vaccinare. Campania de vaccinare a fost contaminată de discuții neconstructive din sfera politică.
  • Teoretic știm ce avem de făcut, dar când vorbim de implementare este una dintre principalele probleme ale societății. De exemplu, în București te poți vaccina într-o oră unde dorești. În contrast dacă te uiți într-o comunitate locală, chiar dacă există ample acțiuni de comunicare, dacă la nivel local nu organizează un centru de vaccinare, cum să se vaccineze oamenii? Cum faci? Mergi cu o caravana pe stradă și cu o portavoce?
  • A luat câteva luni de zile să mergem cu caravanele. Sunt însă autorități locale unde este inadmisibil ca după atâtea luni să nu facă niciun efort pentru a organiza centre de vaccinare.
  • Implicarea politicului într-o chestiune științifică. În astfel de localități, riscul de a crește numărul de cazuri este o consecință a lipsei tale de acțiune. 
  • Doza trei de vaccin. Ceea ce facem acum este un rapel. Cum se întâmplă și la vaccinurile pe care le facem în copilărie. Este un concept și un mecanism clasic. Vine să îmbunătățească răspunsul imun. Sunt date în care se constată un declin la nivel de anticorpi după șase luni și se evidențiază beneficiile unei noi doze. Se administrează în primul rând persoanelor care au riscuri biologice sau profesionale. 
  • Doza trei și certificatul de vaccinare. În acest moment, în România și Europa, o schemă completă de vaccinare se consideră a fi cea cu două doze. 
  • Există date științifice pentru doza trei pentru vaccinurile ARN mesager. 
  • Avem suficient de multe doze. 
  • Comisia Europeană a oferit acces încă din primele zile la vaccin țărilor europene. Există un surplus de doze la nivel european. Noi vaccinăm tot ce putem în România și surplusul, când apare, poți să ajuți prin vânzare sau donare către alte state. Este și o chestiune de leadership, pe care a avut-o Uniunea Europeană.
  • Nu există vaccinuri aruncate în România. Sunt vaccinuri pentru care a fost depășită perioada de valabilitate și sunt carantinate. Sunt câteva sute de mii de doze de vaccin, care nu sunt ARN mesager.
  • Reacții adverse la doza trei: reacții la nivel local, cele mai multe dintre ele date de actul de injectare. Reacții adverse minime. Cântărind beneficiile și riscurile, nu poți să compari riscurile la care te expui prin nevaccinare.
  • Congres PNL cu 5.000 de persoane. E un eveniment care se desfășoară într-o sală de evenimente și spectacole. Legea permite desfășurarea la o capacitate de 50%. Toate persoanele trebuie să prezintă certificatul de vaccinare. Nu este o chestiune specială creată pentru congresul pe care îl avem. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri