Ce trebuie să faci în cazul fracturii de claviculă
Data publicării:
Fractura de claviculă este relativ frecvent întâlnită și se produce cel mai frecvent prin diverse traumatisme. Cum apare și cum se manifestă fractura de claviculă, dar și ce trebuie să facă o persoană care a suferit o astfel de fractură aflăm de la Dr. Vladimir Pușcașu, medic primar ortopedie și traumatologie.
Fractura de claviculă este cel mai adesea cauzată de un traumatism direct asupra umărului, cum se întâmplă prin căderea pe umăr, frecventă în cazul bicicliștilor, dar și în urma unor accidente de ciruclație. Un alt mecanism de producere a fracturii de claviculă îl reprezintă căderea pe brațul întins. La nou-născut, poate apărea fractură de claviculă la trecerea prin canalul de naștere, în nașterea pe cale naturală.
La fel ca la alte tipuri de fractură, simptomul dominant în fractura de claviculă este durerea, care poate împiedica pacientul să miște brațul de partea afectată. Alte semne și simptome pot include alunecarea umărului în jos și înainte, imposibilitatea de a ridica brațul din cauza durerii, apariția unei umflături sau diformități la locul fracturii, precum și vânătăi și durere la locul impactului. Pacientul care prezintă astfel de semne trebuie să se prezinte în urgență la un serviciu de ortopedie.
Articol susținut de SANADOR, mai multe detalii pe www.sanador.ro