O cisternă cu benzină şi un autoturism s-au ciocnit în Brăila. Ambele vehicule au luat foc
O cisternă încărcată cu benzină şi un autoturism s-au ciocnit, miercuri, pe DN 2B, în judeţul Brăila, iar apoi ambele vehicule au luat foc.
O cisternă încărcată cu benzină şi un autoturism s-au ciocnit, miercuri, pe DN 2B, în judeţul Brăila, iar apoi ambele vehicule au luat foc.
Novak Djokovic (37 de ani), deţinătorul titlului, s-a retras de la Roland Garros, din cauza unei accidentări la genunchiul drept.
Descarcă aplicația Digi SportPreședintele rus Vladimir Putin este din ce în ce mai îngrijorat că cineva vrea să îl omoare, iar cele mai recente informații par să confirme acest scenariu. Putin poartă vestă antiglonț la...
Forţele armate elveţiene au aterizat miercuri avioane de vânătoare pe o porţiune de autostradă din vestul ţării, testând capacitatea aeronavelor de luptă de a opera din locuri improvizate, pe fondul...
Preşedintele american Joe Biden a început, miercuri, o vizită în Franţa, unde va participa la comemorarea D-Day, ziua debarcării aliate în Normandia (6 iunie 1944) care a apropiat sfârşitul celui...
După al Doilea Război Mondial, puține țări au trecut printr-un nivel de distrugere atât de puternic cum s-a întâmplat cu Ucraina. Fiecare bătălie, fiecare bombardament, fiecare lovitură cu rachete...
Un politician din partidul de extremă dreapta „Alternativa pentru Germania” (AfD) a fost înjunghiat marţi seară cu un cuţit în oraşul Mannheim, din vestul Germaniei. Incidentul a avut loc la câteva...
Cel puţin 30 de mineri au rămas blocaţi în subteran de patru zile în statul Niger din centrul Nigeriei după prăbuşirea unei mine ca urmare a ploilor torenţiale, a declarat miercuri pentru AFP un...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus reabilitarea fostului ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, astfel încât condamnarea de cinci ani închisoare primită în dosarul "2...
Actorul irlandez Cillian Murphy, premiat cu Oscar pentru rolul său din „Oppenheimer”, a fost confirmat în rolul principal din viitorul film de lung metraj „Peaky Blinders”, inspirat după faimosul...
O femeie l-a reclamat de mai multe ori la poliție pe iubitul ei gelos și agresiv, însă nu a fost luată în serios. La scurt timp, a fost găsită moartă, fiind înjunghiată de mai multe ori cu un cuțit...
Poliţiştii de frontieră din punctul Borș I au depistat, în timpul unui control, un cetățean din R. Moldova, care a încercat să intre în ţară cu un autoturism căutat de autorităţile din Germania...
România a terminat la egalitate, scor 0-0, amicalul cu Bulgaria, disputat pe Stadionul Steaua, cu mai puțin de două săptămâni înainte de startul EURO 2024.
Descarcă aplicația Digi SportSilvestru Șoșoacă a fost ridicat miercuri de la domiciliu și dus la Parchetul General, unde este audiat în legătură cu listele de semnături depuse pentru a-și susține candidatura la Parlamentul...
Statele Unite au lansat, marți dimineața, o rachetă balistică intercontinentală neînarmată de la Baza Forțelor Spațiale Vandenberg din California, fiind prima din cele două lansări programate pentru...
Generalul Mark Hertling, fost comandant al trupelor SUA în Europa și tanchist la bază, a calificat în termeni extrem de duri reacțiile critice ale militarilor ucraineni la adresa tancurilor americane...
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, consideră că în cazul lui Florian Coldea cei care au greşit trebuie să răspundă, afirmând că instituţia „nu a făcut altceva decât să-şi facă datoria faţă de ţară”.
Marcel Ciolacu a reacționat, marți, după ce Nicolae Ciucă a spus că nu exclude o colaborare cu USR și că în politică „niciodată să nu spui niciodată”. Președintele PSD afirmă, totuși, că există în...
Prețurile biletelor de avion vor fi și mai mari în acest an, deoarece companiile aeriene vor să recupereze pierderile din pandemie, iar inflația și costurile cu combustibilul sunt mari, scrie...
Cotațiile petrolului au scăzut brusc, astfel încât petrolul Brent - referința pentru Europa - a ajuns să fie cotat la Londra sub 77 de dolari pe baril. E o scădere puternică în condițiile în care în...
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a transmis, marți, pe Facebook, că a mers la Gara de Nord București pentru a vedea 5 vagoane și două locomotive modernizate din...
O aparentă defecţiune tehnică apărută la operatorul bursei de valori de la New York a provocat volatilitate şi oprirea tranzacţionării mai multor acţiuni, inclusiv a NuScale...
Deputaţii au adoptat, luni, decizional, proiectul care aprobă ordonanţa de urgenţă 13/2024 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea parţială a pierderilor la cultura de...
Ucraina a salutat miercuri anunţul Washingtonului privind participarea vicepreşedintei americane Kamala Harris la summitul pentru pace în Ucraina, ce ar urma să aibă loc la mijlocul lui iunie în...
Un bărbat înarmat a tras miercuri asupra Ambasadei SUA din Liban şi a fost rănit într-un schimb de focuri cu trupele, a anunţat armata libaneză, potrivit Reuters.
Ministerul Apărării de la Kiev a transmis că ucrainenii din străinătate care au împlinit 17 ani trebuie să se întoarcă în Ucraina şi să se înregistreze pentru serviciul...
O femeie însărcinată a încercat să-și trezească partenerul pentru a-l anunța că trebuie să o ducă la spital să nască, dar a constatat că bărbatul murise. Bărbatul încetase...
O operațiune comună a Interpol, FBI și NCA (National Crime Agency din UK) a destructurat o rețea coordonată din Republica Moldova, cu legături în Rusia, Ucraina și Belarus, care a încercat sabotarea...
Poliţiştii şi procurorii din Călăraşi au deschis o anchetă pentru tentativă de omor după ce un bărbat şi o femeie au fost atacaţi cu o substanţă corozivă, în timp ce se aflau într-un autoturism.
Procurorii DNA l-au reținut pe șeful Biroului pentru Imigrări al Județului Caraș Severin și au pus sub control judiciar alte trei persoane în dosarul rețelei de trafic de migranți. Șeful Biroului...
Tragedie pe DN1, în județul Prahova. Un om a murit și un altul este grav rănit, după ce o autoutilitară a intrat cu putere într-un camion. În urma impactului, un recipient...
Încălzirea globală cauzată de activitatea umană a atins un „ritm fără precedent”, potrivit unui studiu publicat miercuri în Earth System Science Data. Cercetătorii...
Poliţiştii din Câmpina au deschis o anchetă, după ce au fost sesizaţi că un bărbat de 59 de ani, care era internat într-un centru de îngrijire, a murit la scurt timp după ce a fost transportat la un...
Cercetătorii au realizat o analiză care arată că pigmentul tatuajelor poate duce la apariția cancerului limfatic. Legătura între tatuaje și limfomul malign general, precum și subtipurile de limfom, a...
ChatGPT, Claude şi Perplexity au avut toţi trei probleme de funcţionare marţi în acelaşi timp, în ceea ce pare să indice o problemă globală de infrastructură.
Cel puțin șapte jurnaliști și activiști care l-au criticat pe Putin și pe aliații lui au fost țintele unor atacuri cibernetice lansate pe teritoriul UE cu ajutorul Pegasus...
Trupa Coldplay, una dintre cele mai iubite trupe ale momentului, a anunțat că a reușit să reducă emisiile de carbon cu 59% în timpul turneului muzical „Music of the spheres”...
Inteligența artificială generativă amenință serviciile de streaming, odată cu lansarea unei platforme dedicate conținutului generat de inteligență artificială, care permite utilizatorilor să creeze...