Certificatul digital european pentru Covid-19 va fi operaţional în România de la 1 iulie

Data publicării:
Forma certificatului verde digital al UE.
Modelul certificatului digital al UE. Foto: Facebook/Andrei Baciu

Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu, a anunţat joi că certificatul digital european pentru COVID-19 va deveni operaţional în România la 1 iulie și va putea fi descărcat în una dintre cele trei variante de pe un website securizat. Miercuri, Parlamentul European a aprobat oficial documentul menit să faciliteze călătoriile în interiorul Uniunii Europene.

"Certificatul digital european pentru COVID va apărea la 1 iulie şi are rolul de a facilita călătoriile între statele membre la nivel european. Chiar astăzi a avut loc o şedinţă cu toate instituţiile implicate pentru a finaliza toate detaliile necesare. Statul român va face acest lucru. Va fi un website prin care acest certificat va putea fi descărcat pentru cele trei situaţii (vaccinat, testat sau vindecat - n.r.) începând cu data de 1 iulie. Nu există în momentul de faţă în România posibilitatea folosirii acestui certificat. Oficial, în România, acest certificat digital european pentru COVID-19 va deveni operaţional la 1 iulie. O să fie un QR code, o să-l avem şi pe telefon şi se vor evita cozile la graniţă", a afirmat Baciu la Senat.

Certificatul digital, adoptat oficial în UE

Parlamentul European a aprobat, miercuri, definitiv certificatul digital al UE privind COVID-19, pentru a facilita călătoriile în interiorul Uniunii Europene. Documentul se va aplica de la 1 iulie 2021 pentru o perioadă de 12 luni. Deţinerea certificatului nu va fi o condiţie prealabilă pentru a putea beneficia de libertatea de circulaţie, au transmis reprezentanții legislativului european.

Eurodeputaţii au adoptat noile reglementări referitoare la certificatul COVID-19 cu 546 voturi pentru, 93 împotrivă şi 51 abţineri (cetăţenii Uniunii Europene) şi cu 553 voturi pentru, 91 împotrivă şi 46 abţineri (resortisanţi ai ţărilor terţe).

Potrivit unui comunicat al Parlamentului European, certificatul va fi emis gratuit de autorităţile naţionale şi va fi disponibil în format digital sau pe suport de hârtie şi va include şi un cod QR. Documentul va dovedi că deţinătorul a fost vaccinat, s-a vindecat în urma infectării sau a obţinut recent un rezultat negativ la testul COVID-19. În practică, va fi vorba de trei certificate distincte. Se introduce un cadru comun la nivelul Uniunii pentru a asigura interoperabilitatea certificatelor şi capacitatea de a le verifica în întreaga Uniune Europeană.

Certificatul va putea fi descărcat de 3 categorii de persoane:

  • persoane care s-au vaccinat împotriva COVID-19
  • persoane care au trecut prin boală - prezența unui test PCR pozitiv nu foarte îndepărtat
  • absența infectării în acest moment dată de un test PCR negativ

Citește și: UE: Peste un milion de persoane au primit deja pașapoartele COVID

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...