VASLUI. Școala din comuna Pădureni are laborator de informatică și teren de sport cu nocturnă

Data publicării:
calc

Cei aproape 200 de elevi din comuna Pădureni au avut parte de o mare surpriză în prima zi de şcoală. Au mobilier nou, băi în interior şi un sistem nou de încălzire. Laboratorul de informatică, sala de gimnastică şi terenul de sport cu nocturnă completează dotările la standardele europene pe care primăria s-a ambiţionat să le aibă şi copiii de la ţară.

„Este foarte frumoasă faţă de cum era în anii anteriori şi e primitoare. E mai bine fiindcă avem aici să ne punem cărţile, să nu le mai ţinem toate pe masă”, spune o elevă.

Alături de copii, părinţii şi cadrele didactice se bucură de condiţiile în care vor învăţa de acum elevii, dar şi preşcolarii. Asta pentru că şi grădiniţa a fost renovată, dar din bugetul local.

„Toaletă, frumos. A făcut băi. Înainte se duceau, săracii în curte, pe zăpadă”, spune mama unui copil care învață la școala din comuna vasluiană.

A trebuit o bună chibzuinţă în ceea ce priveşte cheltuirea banului public. Am făcut un împrumut la una din bănci româneşti. Am cheltuit şi noi 280.000 de lei din bugetul de anul asta”, a declarat Temistocle Diaconu, primarul comunei Pădureni.

Pentru ca dotările la standardele europene să fie gata până la întoarcerea elevilor, angajaţii şcolii s-au oferit să dea o mână de ajutor.

Am muncit cot la cot cu oamenii de serviciu, oamenii de la primarie. Am stat la şcoală şi am vegheat chiar 12 ore pe zi”, a spus Cătălina Ciulei, directorul Şcolii Gimnaziale Pădureni.

În total, renovarea grădiniţei a costat 780.000 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă cu şoferii de peste 65 de ani? Schimbarea pe care Uniunea Europeană vrea să o facă
Digi FM
Un român care lucrează în Elveția, viral pe TikTok, după ce a dezvăluit câți bani câștigă în fiecare lună...
Pro FM
Roxana Nemeș a avut mult de tras până să fie gravidă. A făcut patru fertilizări in vitro: "M-am aruncat în...
Film Now
Clint Eastwood, declarații despre interviul care a făcut înconjurul lumii: „E în întregime fals!”
Adevarul
Operațiune ca în filme: Falși polițiști au „percheziționat” un apartament din Brașov și au plecat cu...
Newsweek
Ce asigurări vor plăti pensionarii în funcție de pensia pe care o primesc? Se ajunge și la 400 lei
Digi FM
Dan Tanasă de la AUR, sancționat de internauți, după un comentariu la pozele Andreei Bălan: "De asta te-a...
Digi World
Mărturisirile emoționante ale unei femei care susține că a fost în moarte clinică timp de 24 de minute...
Digi Animal World
Reacția unui taur când este urmărit de doi jaguari. Animalul nu s-a lăsat deloc intimidat de feline
Film Now
Halle Berry, după ce a fost criticată pentru că s-a filmat în pat, alături de iubitul ei, de Ziua Mamei...
UTV
Roxana Nemeș este însărcinată cu gemeni, după 5 ani de luptă și patru fertilizări in vitro: „M-am aruncat în...