Bărbatul acuzat de uciderea jucătorului de hochei Adam Johnson a fost reținut. Sportivul a murit lovit în gât de lama unei patine

Data actualizării: Data publicării:
jucator hochei pe gheata
Sportivul a murit în timpul unui meci. Foto: Profimedia Images

Poliția din Marea Britanie a anunțat marți arestarea unui bărbat, acuzat de uciderea prin imprudență a jucătorului american de hochei pe gheață Adam Johnson, al cărui gât a fost tăiat în timpul unui meci desfășurat la finalul lunii octombrie în Marea Britanie. Adam Johnson, în vârstă de 29 de ani, juca pentru echipa britanică Nottingham Panthers împotriva Sheffield Steelers, când a fost lovit în gât de lama patinei unui alt jucător, transmite BBC.

Poliția a transmis că suspectul a fost reținut marți, adăugând că acesta se află în continuare în arest.

"Am efectuat cercetări extinse pentru a pune cap la cap evenimentele care au condus la moartea lui Adam în aceste circumstanțe fără precedent", a declarat Becs Horsfall, inspector-șef în cadrul poliției din South Yorkshire. 

"Am consultat experți extrem de competenți în domeniu pentru a ne sprijini în ancheta noastră și continuăm să lucrăm îndeaproape cu departamentul de sănătate și siguranță din cadrul Primăriei din Sheffield, care ne asigură sprijinul pentru cercetările în desfășurare. Moartea lui Adam a generat o undă de șoc în multe comunități, de la locuitorii noștri de aici, din Sheffield, până la fanii hocheiului pe gheață din întreaga lume", a transmis oficialul poliției.

Inspectoarea a îndemnat opinia publică să se abțină de la "comentarii și speculații care ar putea îngreuna" ancheta.

Într-o postare pe Facebook, mama lui Adam, Kari Johnson, a spus la acel moment că "jumătate de inimă îi este frântă", după ce a fost confirmat decesul fiului ei. 

Moartea lui Johnson, originar din Minnesota (SUA), a stârnit un val de tristețe în întreaga lume.

El a jucat în Liga Națională de Hochei a Americii de Nord (NHL), bifând 13 meciuri pentru Pittsburgh Penguins.

Acesta a făcut trecerea în Liga suedeză de hochei (SHL) în sezonul 2020-2021, înainte de a juca la Ontario Reign și Lehigh Valley Phantoms în Liga americană de hochei.

Johnson a mai jucat pentru Augsburger Panther în Germania înainte de a se transfera la Nottingham Panthers în august.

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...