Fetiță de 4 ani, agresată sexual în plină zi, pe stradă. A fost salvată de prietena ei de 6 ani

Data publicării:
masina de politie
Mașină de poliție. Imagine descriptivă. Foto: Poliția Română

Un bărbat de 41 de ani, care a agresat sexual o fetiță de 4 ani, pe o stradă din orașul Dorohoi, județul Botoșani, a fost reținut. Copila a fost salvată de reacția prietenei ei, în vârstă de 6 ani, care a fost și ea agresată, dar a început să țipe. Cele două au povestit întâmplarea oamenilor legii.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi l-au reținut pentru 24 de ore pe bărbatul de 41 de ani din comuna George Enescu, care este cercetat acum pentru agresiune sexuală și lovire sau alte violențe.

„În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că la data de 11 septembrie, acesta, în timp ce se afla pe strada 1 Decembrie din municipiul Dorohoi, ar fi abordat o minoră de 4 ani față de care ar fi exercitat acte de natură sexuală, atingând-o în zona intimă. O altă minoră, de 6 ani, care era în apropiere, a recționat la comportamentul bărbatului, moment în care acesta ar fi prins-o de braț, exercitând presiune, însă fără a-i provoca leziuni”, spun reprezentanții Poliției Botoșani.

Citiți și:
Pedofilii violatori din regiunea Kaduna vor fi castrați chirurgical! Cum motivează autoritățile această măsură dură

Bărbatul a renunțat, apoi, la acțiunile sale, părăsind zona respectivă pentru că se temea să nu fie văzut după ce fetițele au început să plângă și să țipe.

La scurt timp, un echipaj mixt, format din jandarm și polițist, care patrula în zonă, a fost oprit de cele două fetițe care le-au povestit oamenilor legii ce s-a întâmplat.

Polițiștii l-au identificat pe agresor și l-au dus la sediul poliției pentru audieri.

Acesta a fost dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, urmând ca în cursul zilei de sâmbătă să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri