Imagini cutremurătoare cu coada de dricuri de la morga din Craiova. Managerul confirmă că au fost mai multe decese din cauza COVID

Data publicării:
Coadă de dricuri la morga spitalului din Craiova
Coadă de dricuri la morga spitalului din Craiova FOTO: Reddit/ whoislucian

Săptămâna aceasta, pe rețelele sociale au fost distribuite mai multe imagini tulburătoare cu coada de dricuri formată la morga Spitalului Județean din Craiova.

Imaginile, surprinse de un craiovean, au fost postate inițial pe Reddit, iar autenticitatea lor a fost confirmată pentru Gazeta de Sud de managerul spitalului, Laurențiu Ivanovici. Acesta a mai precizat că fotografiile respective au fost făcute marți, când numărul de decese din spital a fost mare, cele mai multe fiind provocate de de COVID.

„Marți și miercuri au fost multe decese. Fotografia a fost făcută marți”, a spus Laurențiu Ivanovici.

Coada-dricuri-craiova
Coadă de dricuri la morga spitalului din Craiova FOTO: FOTO: Reddit/ whoislucian

Managerul spitalului a mai precizat că marți au fost 15 pacienți eliberați de la morga spitalului, dintre care 13 decese erau asociate COVID.

Marți au fost eliberați 13 pacienți Covid decedați, dintre care 5 au decedat luni. Miercuri au decedat alți 6 pacienți COVID”, a mai declarat pentru sursa citată Laurențiu Ivanovici.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri