Mașină a Poliţiei, implicată într-un accident. Vehiculul a derapat și a intrat într-un pom

Data actualizării: Data publicării:
Mașină de poliție implicată în accident.
Mașină a Poliţiei, implicată într-un accident. Vehiculul a derapat și a intrat într-un pom. Foto: Captură video / vremeanoua.ro

O autospecială a Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, care se afla în misiune deplasându-se la o intervenţie în urma unui apel la numărul 112, a fost implicată, marţi, într-un eveniment rutier în municipiul reşedinţă.

Potrivit reprezentanţilor instituţiei, în autospecială, care a părăsit partea carosabilă şi apoi a intrat într-un copac, se aflau doi poliţişti, unul dintre ei fiind rănit.

„Poliţia municipiului Vaslui a fost sesizată cu privire la faptul că, pe strada Decebal, în municipiul Vaslui, o autospecială a Poliţiei Municipiului Vaslui, aflată în misiune, deplasându-se la un apel 112, a părăsit partea carosabilă şi a acroşat un arbore. În urma producerii evenimentului rutier, unul dintre cei doi poliţişti aflaţi în autospecială a fost vătămat uşor, fiind transportat la spital pentru evaluare şi acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

În cauză sunt efectuate cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...