Un bărbat este în spital și are dosar penal, după ce a făcut scandal în fața casei lui Gigi Becali la nunta fiicei acestuia

Data actualizării: Data publicării:
gigi becali
Gigi Becali Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Polițiștii din Ilfov au întocmit dosar penal pentru distrugere și tulburarea ordinii, după ce un bărbat a făcut scandal la casa lui Gigi Becali din Voluntari, unde erau primiți invitații la nunta fiicei lui. Bărbatul a rămas internat în spital, relatează Mediafax.

„În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și lovirea și alte violențe. Bărbatul în cauză a rămas internat la o unitate spitalicească din București”, informează Poliția Ilfov.

În continuare, polițiștii din orașul Voluntari efectuează cercetări pentru a lua măsurile legale ce se impun.

Gigi Becali a organizat nuntă pentru una dintre fiicele sale, Teodora, care s-a măritat sâmbătă. Invitații au fost primiți la casa lui Becali din Voluntari, unde a avut loc și un incident în jurul prânzului: un bărbat în vârstă de 26 de ani a generat un scandal în fața casei și apoi a fost dus de polițiști la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

Potrivit unor surse din poliție, bărbatul ar fi lovit cu picioarele poarta imobilului, ar fi amenințat trecătorii și împiedicat mașinile să circule. 

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri