ASF a amendat ASIROM pentru nereguli

Data actualizării: Data publicării:
Capture

Autoritatea de Supraveghere Financiară a găsit nereguli la cel mai mare asigurator din România, ASIROM. Inspectorii ASF au decis şi o serie de sancţiuni, cu 200.000 de lei a fost amendată compania ASIROM, amendă de 50.000 de lei a primit un vicepreşedinte companiei. De asemenea, trei directori ai companiei au fost amendaţi cu 10.000 de lei.

ASF a efectuat la ASIROM, companie controlată de grupul austriac Vienna Insurance Group (VIG), un control inopinat între 5 septembrie şi 17 noiembrie 2016. Decizia a fost luată după o creştere accelerată, în prima jumătate a anului trecut, a reclamaţiilor privind întârzieri la plata daunelor.

”În principal, tematica controlului a vizat modul în care societatea a instrumentat/soluţionat dosarele de daună pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă şi CASCO auto, a calculat şi a înregistrat rezerva de daună (avizată şi neavizată), precum şi acurateţea şi exactitatea datelor privind dosarele de daună aflate în rezervă/plăţi de indemnizaţii/respingeri/prescrieri dosare”, se arată într-un comunicat transmis de ASF si citat de News.ro.

Autoritatea a descoperit, în cadrul controlului, că aproape 9.000 de dosare din cele peste 22.000 gestionate de ASIROM în perioada analizată (ianuarie 2015-iulie 2016) înregistrau întârzieri la plată, potrivit Profit.ro. Mai mult, în 2014 şi 2015, rezervele de daună au fost subevaluate cu circa 15 milioane de lei.

Una dintre principalele cauze ale acestei probleme a fost că ASIROM nu includea în rezerve şi cheltuielile cu gestionarea dosarelor de daună.

În urma controlului inopinat şi a neregulilor constatate, ASF a decis sancţionarea ASIROM cu amendă de 200.000 lei, în conformitate cu prevederile regulilor privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare.

În plus, autoritatea a decis sancţionarea cu amendă de 50.000 de lei a vicepreşedintelui directoratului ASIROM, Bregovan Adamovic, responsabil cu daunele până în data de 1 noiembrie 2016.

ASF i-a mai amendat cu câte 10.000 de lei pe preşedintele directoratului, Juraj Lelkes, pe directorul departamentului daune, Bazon Octavian, precum şi pe vicepreşedintele directoratului Daniela Meghea, membru al directoratului ce a semnat decizia privind comitetul de analiză şi soluţionare a petiţiilor din cadrul ASIROM.

În plus, autoritatea a stabilit o serie de măsuri corective pe o perioadă de şase luni de la data primirii deciziei, privind evoluţia dosarelor aflate în soldul rezervei de daună avizată în data de 31 decembrie 2016 şi evoluţia dosarelor de daună avizate în cursul anului 2017, în perioada menţionată.

ASF a hotărât ca ASIROM să întocmească raportul privind riscul propriu şi evaluarea solvabilităţii pentru perioada 2016 - 2018, în conformitate cu prevederile privind cerinţele calitative stabilite de către Autoritatea Europeană de Supraveghere pentru Asigurări şi Pensii Ocupaţionale, luând în considerare nivelul riscurilor de rezervă şi operaţional identificat în cadrul controlului.

Decizia ASF cu privire la rezultatele controlului inopinat poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării, fără ca executarea sancţiunilor să fie suspendată pe durata soluţionării contestaţiei.

ASIROM domina piaţa RCA după primele nouă luni ale anului trecut, cu o cotă de piaţă de 20% şi un nivel al primelor subscrise de 609,3 milioane lei.

În luna decembrie a anuluit trecut, Asociaţia Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI) a avertizat că păgubiţii în urma accidentelor auto, care trebuie să primească despăgubiri în baza poliţelor RCA emise de către Asirom, întâmpină probleme grave, deoarece daunele sunt plătite, de regulă, parţial şi cu întârziere. ASSAI a cerut ASF să intervină în acest caz.

Piaţa RCA este zguduită de probleme, în condiţiile în care două companii de pe piaţă, Astra şi Carpatica Asig, au intrat în faliment, iar City Insurance şi Euroins se află în diverse proceduri speciale. Pe piaţa RCA au rămas în prezent doar opt jucători: Euroins, City Insurance, Allianz-Ţiriac, Generali, Asirom, Omniasig, Groupama şi Uniqa.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Era de aşteptat, nu putea trăi fără el! Anunţul trist despre Nina Iliescu, văduva fostului preşedinte, a...
Digi FM
Tragedie în vacanță all-inclusive: Un bărbat de 70 de ani a murit după ce a mâncat pui insuficient gătit în...
Pro FM
Kelly Clarkson, în lacrimi pe scenă, cu doar 12 zile înainte de moartea fostului soț, Brandon Blackstock...
Film Now
Cum a început prietenia dintre Sandra Bullock și Jennifer Aniston: „Hollywood ne-a divizat, nimănui nu-i...
Adevarul
De ce nu e greșit să spui «La mulți ani» de Sfânta Maria Mare. Explicația preotului care schimbă tot ce știm...
Newsweek
Budăi: PSD nu a fost de acord cu CASS la pensie peste 3.000 lei. Când crește pragul la 4000 lei?
Digi FM
În ce relații au rămas Daciana Sârbu și Victor Ponta după divorț. Fosta soție a politicianului nu s-a ferit...
Digi World
Ce este miastenia gravis, boala de care suferă fosta campioană de tenis Monica Seles. Cum se manifestă...
Digi Animal World
Panică pe plajele din Maine, după ce un rechin alb uriaș a fost observat aproape de țărm. Poliția avertizează...
Film Now
Jennifer Aniston, mărturisiri rare, la 20 de ani de la divorțul de Brad Pitt: "A fost o perioadă extrem de...
UTV
Jason Momoa, la un pas de moarte în ocean. „Am renunțat. În mintea mea, murisem deja”. Experiența care i-a...