Magistraţii au protestat pentru a doua zi la rând. Tensiuni în şedinţa CSM

Data actualizării: Data publicării:
magistrati

Magistraţii au protestat pentru a doua zi la rând, la vedere, în faţa mai multor instanţe. Activitatea a fost, de asemenea, întreruptă timp de o oră, pentru că procurorii şi judecătorii vor să atragă atenţia că schimbările votate în Parlament îi vor ajuta doar pe infractori. În plus, Consiliul Superior al Magistraturii a decis să susţină poziţia protestatarilor într-o şedinţă care nu a fost lipsită, la rândul ei, de tensiuni.

Daniel Horodniceanu, procurul-şef al DIICOT: „E o stare de îngrijorare şi aţi observat câteva ieşiri ale magistraţilor într-un soi de protest care consider că e făcut cu demnitate în acest moment”.

Augustin Lazar, procuror general: „Magistratii, vă rog să observaţi, se manifestă foarte decent, nu au făcut nimic ofensator, au arătat că nu le e indiferent că independenţa justiţiei române poate fi afectată. În aceste condiţii, magistraţii au luat o atitudine care la nivel european înseamnă o lecţie anticorupţie”.

Cristian Ban, procuror, vicepreşedintele CSM: „De ce au ieşit colegii noştri? Pentru că nu există un dialog real. Nu sunt auziţi acolo unde trebuie să fie auziţi. Anumite chestiuni sunt de natură de a paraliza şi de a ne împinge, suntem pe pragul prăpastiei”.

Mihai Andrei Bălan, judecător, membru CSM: „Ne gândim pur şi simplu la cetăţenii obişnuiţi care vor suporta modificările făcute pe repede înainte. De aceea nu numai că nu mă desolidarizez de acţiunile colegilor mei, sunt cu totul alături de ei”.

Andrea Chiş, judecător, membru CSM: „Parlamentul nu poate să facă ce vrea. Parlamentul e obligat să respecte Constituţia”.

Sunt însă şi voci puternice în Justiţie care nu susţin protestele. Ba, chiar apreciază modificările propuse de parlamentari.

Tudorel Toader: „În calitate de cetăţeni, magistraţii îşi pot exercita toate drepturile pe care legea ni le conferă. În calitate de magistraţi, au restricţiile, interdicţiile şi incompatibilităţile pe care le prevede Constituţia pe de o parte, pe care le prevăd legile speciale pe de altă parte Drept urmare, în calitate de cetăţeni, la modul organizat sau spontan, pot protesta. În calitate de magistraţi trebuie să respecte legea fundamentală, legea specială”.

Evelina Oprina - judecător, membru CSM: „Am citit cu pixul în mână cele trei proiecte de lege, aşa cum au ieşit de la Camera Deputaţilor. Din punctul meu de vedere, sunt unele foarte bune. Printre ele se mai regăsesc chestiuni punctuale. Orice formă, proiect este susceptibil pentru modificări. Pentru cine a citit proiectele, sunt modificări foarte bune”.

Între timp, judecătorii, procurorii şi poliţiştii continuă să îşi exprime nemulţumirile.

La Galaţi, activitatea instanţelor a fost întreruptă timp de jumătate de oră.

Robert Florea, preşedintele Tribunalului Galaţi: „Programul de lucru a fost şi ieri, şi astăzi şi, dacă se va continua protestul, în fiecare zi prelungit cu câte jumătate de oră tocmai pentru a nu afecta bunul mers al instanţei”.

Gigel Potrivitu, avocat: „Sunt modificări care nu justifică în niciun fel actuala realitate. Trebuie puse în acord toate codurile cu deciziile Curţii Constituţionale, cu Comisia de la Veneţia şi cu alte instituţii, dar nu în acest mod”.

Şi magistraţii doljeni au protestat.

Elena Stoian – judecător: „De când începe procesul penal pănă la finele acestuia lucrurile s-ar complica foarte mult şi ar fi protejate interesele făptuitorului, ale acuzatului, ale inculpatului şi mai puţin ale persoanei vătămate.”

Raluca Budiană – judecător: „Toţi suntem cetăţeni, dincolo de funcţia noastră, judecători, procurori. Suntem în primul rând cetăţeni şi ne simţim ameninţaţi de aceste modificări, ca simplu cetăţeni”.

75 de magistraţi din Constanţa au protestat pentru a doua zi în faţa Judecătoriei.

Viorel Teliceanu, prim procuror la Parchetul Judecătoriei Constanţa: „Percheziţiile informatice nu se vor mai putea face, mărturia mincinoasă va fi parţial dezincriminată. Putem să punem aproape lacăt la unităţile de parchet”.

Marius Nastasia, judecător la Judecătoria Constanţa: „Un procuror, de exemplu, se pune problema ca în situaţia în care suportă o achitare un dosar în care a emis rechizitoriu să se pună problema retrogradării sale sau a dării lui afară”.

Magistraţii speră că în al doisprezecelea ceas, parlamentarii să realizeze ce consecinţe poate avea schimbarea legii.

Proteste au fost şi la Suceava, Constanţa, Râmnicu Vâlcea sau Sibiu - şi acolo instanţele şi-au întrerupt activitatea timp de o oră. La manifestaţii au participat şi procurorii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri