Mircea Sandu rămâne fără rentă viageră și e obligat să restituie ce a primit

Data publicării:
mircea sandu

Mircea Sandu, fostul președinte al Federației Române de Fotbal (FRF), a pierdut, miercuri, procesul cu FRF privind renta viageră pe care și-o stabilise înainte de plecarea din Federație și este obligat să restituie suma de 114.736 lei, anunță site-ul oficial al FRF.

„Instanța a constatat nulitatea contractului de rentă viageră și l-a obligat pe pârâtul Mircea Sandu la restituirea către FRF a sumei de 114.736,46 lei precum și la achitarea către forul fotbalistic național a sumei de 21.357,09 lei cu titlu de cheltuieli de judecat”, precizează comunicatul.

Contractul de rentă viageră fusese încheiat între Mircea Sandu și FRF în ultima zi a fostului președinte la conducerea Federației, zi în care Răzvan Burleanu a fost ales în funcție.

În 5 martie 2014, în dimineaţa dinaintea alegerilor pentru şefia FRF, Mircea Sandu, încă preşedinte în funcţie, a semnat cu Gino Iorgulescu, prim-vicepreşedinte al federaţiei, un contract de rentă viageră. Mircea Sandu a parafat actul în calitate de rentier, iar Iorgulescu, în calitate de reprezentant al federaţiei, scrie digisport.ro.

Pachetul de beneficii al lui Mircea Sandu a fost adoptat în Comitetul Executiv, înaintea Adunării Generale care l-a adus în fruntea FRF pe Răzvan Burleanu. Conform pachetului stabilit atunci, Mircea Sandu avea o rentă viageră în valoare de 75.000 de euro anual, drept de administrare a etajului 2 al unei clădiri a FRF, orice intervenţie chirurgicală sau recuperare medicală plătită de FRF, o limuzină de la FRF şi benzina decontată indiferent de numărul de kilometri parcurşi, telefon, personal angajat cu salarii în limita a 5.000 de lei lunar, deplasări la meciurile echipei naţionale cu decontarea cazării la hotel de cinci stele şi diurnă de 500 de euro pe zi.

Acest pachet nu a fost prezentat în cadrul AG din 5 martie, ci doar s-a supus la vot propunerea ca Mircea Sandu să devină preşedinte de onoare al FRF. Ulterior, Sandu a renunţat la 25.000 de euro din cei 75.000, la limuzină şi la secretară.

Răzvan Burleanu a considerat drept „nesimţit” pachetul de beneficii al preşedintelui de onoare şi a promis că îl va supune dezbaterii AG. La 28 iunie, Adunarea Generală a FRF a invalidat renta viageră de 50.000 de euro pe an şi celelalte beneficii stabilite pentru Mircea Sandu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Imaginile momentului cu Nicuşor Dan, de Sfânta Maria! A fost fotografiat în secret, ce a ales să facă în loc...
Digi FM
De ce nu își găsește David Pușcaș, fiul adoptiv al Luminiței Anghel, un job: „Mai bine mă nășteam într-o...
Pro FM
Bianca Censori, imaginile provocatoare care i-au adus noi critici: „Pentru nimeni și nimic nu merită să-ți...
Film Now
Halle Berry a fost Miss World USA. Cum arăta în 1986
Adevarul
Popa sfințește sportul. Un profesor cu 33 de operații și cu un picior tăiat ține în viață, de 29 de ani...
Newsweek
Poate fi pusă poprire pe pensie sau pe salariu minim? În ce condiții executorul poate lua banii
Digi FM
Prietenia lor, lăudată de fani. Helen Mirren, la brațul lui Pierce Brosnan, la premiera celui mai nou film în...
Digi World
Un reputat astrofizician de la Harvard avertizează: o navă extraterestră „ostilă” ar putea lovi Pământul în...
Digi Animal World
Câinele format de români pentru români, dat uitării: Mioriticul a ajuns la doar 70 de pui pe an
Film Now
Sharon Stone, apariție rară pe covorul roșu cu cei trei fii. Au strălucit împreună la premiera „Nobody 2”
UTV
Adela Popescu, despre începutul relației cu Radu Vâlcan. „Mi-a luat puțin timp până m-am lămurit că...