PNL propune schimbări la Codul penal: Criminalii, pedofilii, violatorii şi corupţii să nu mai poată fi eliberaţi condiţionat

Data actualizării: Data publicării:
florin-roman-facebook
Deputatul PNL Florin Roman. Foto: Facebook

Deputatul PNL Florin Roman a anunţat că a depus la Senat, în procedură de urgenţă, un proiect de lege pentru modificarea Legii 286/2009 privind Codul penal care prevede că pedofilii, violatorii, criminalii şi corupţii să fie exceptaţi de la eliberarea condiţionată.

„PNL propune măsuri concrete pentru a asigura protecţia cetăţenilor români în faţa valului de infracţiuni comise cu violenţă la nivel stradal, dar şi pentru ca acei corupţi care au fost prinşi şi condamnaţi în instanţă să îşi execute pedeapsa până la capăt, fără posibilitatea de a mai fi eliberaţi condiţionat. Din păcate, în ultima perioadă am asistat la o explozie a fenomenului infracţional ca urmare a adoptării şi aplicării Legii nr.169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Noile reglementări au condus la rezultate nefaste în ceea ce priveşte siguranţa cetăţenilor români. Realitatea ne-a arătat că acei condamnaţi, care au fost eliberaţi condiţionat, în loc să demonstreze că s-au îndreptat în fapt au recidivat”, a anunţat Florin Roman, într-un comunicat de presă citat de Mediafax.

Deputatul PNL a adăugat că iniţiativa sa îşi propune să corecteze astfel de situaţii, cât şi să responsabilizeze mai mult actul de justiţiei şi în sistemul penitenciar.

„Tocmai de aceea, în calitate de deputat PNL, am iniţiat şi depus o propunere legislativă prin care vin şi corectez această situaţie. Propun, astfel, modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal având ca obiectiv reducerea recrudescenţei fenomenului infracţional, dar şi de a conduce la o responsabilizare mult mai mare în actul de justiţie şi în sistemul penitenciar. Am avertizat în nenumărate rânduri asupra efectelor negative ale legii regimului compensatoriu, însă nici ministrul de interne Carmen Dan, nici Guvernul PSD-ALDE nu au avut urechi să audă! Nu au contat în niciun fel nenumăratele cazuri de violenţă în care au fost implicaţi foşti deţinuţi care abia beneficiaseră de prevederile recursului compensatoriu”, a mai spus Roman.

Liberalul a amintit de un incident de anul trecut în Alba Iulia, când un bărbat care fusese eliberat din închisoare a tâlhărit o tânără sau de cazul din unui tânăr de 25 de ani care a murit la Spitalul din Mediaş, după ce a fost înjunghiat de un fost condamnat pentru omor.

„Incidente ca cel din noiembrie 2018 când un bărbat, care abia fusese eliberat din penitenciar, unde ispăşise pedepse pentru tâlhărie si tentativa de viol, a lovit cu sălbăticie şi a tâlhărit o tânără într-un bloc din Alba Iulia sau abominabilul asasinat din 13 ianuarie acest an, când un tânăr de 25 de ani a murit la Spitalul din Mediaş, după ce a fost înjunghiat de un fost condamnat pentru omor şi care fusese eliberat recent în baza recursului compensatoriu nu trebuie să se repete! Criminalii, violatorii, tâlharii, pedofilii sau corupţii nu merită să se întoarcă în societate fără să plătească pentru faptele comise! Mai presus de toate este siguranţa cetăţenilor!”, a conchis deputatul PNL.

Iniţiativa legislativă a fost depusă, în procedură de urgenţă, la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaţilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri