Tudorel Toader explică de ce a semnat documentele pentru eliberarea Elenei Udrea şi Alinei Bica

Data actualizării: Data publicării:
udrea bica costa rica

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, spune că a semnat documentele necesare eliberării Elenei Udrea şi Alinei Bica, aflat în detenţie în Costa Rica, pentru că "aşa spune legea".

181015_TUDOREL TOADER_03_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

"Cum de ce? Pentru că aşa spune legea. (...) Pentru că tribunalul de executare din Capitală a stabilit, prin decizie, prin încheiere, că nu mai avem motive, cel puţin pe moment, că se suspendă, cum a spus Înalta Curte, executarea. (...) Eu, ca ministru, ce puteam să fac? Să nu semnez documentele prin care pun în aplicare hotărârea Instanţei supreme şi a tribunalului de executare?", a declarat Toader duminică, la Antena 3, potrivit Agerpres.

El a precizat că nu a făcut decât să îndeplinească o obligaţie legală.

"Gândiţi-vă ce mi-ar fi zis mie românii, în general, că Înalta Curte spune că se suspendă (...), tribunalul de executare zice că se suspendă şi ministrul Justiţiei 'ba nu se suspendă, mai stai acolo'. Ăla era un abuz pe faţă", a mai spus ministrul Justiţiei.

El a confirmat că a semnat documentele în cursul zilei de sâmbătă.

Tudorel Toader anunţase, vineri, că a primit doar dispozitivele hotărârilor de suspendare a executării pedepselor pentru Elena Udrea şi Alina Bica, urmând să primească documentaţia completă.

"Astăzi, la orele 11,45, la MJ au ajuns doar dispozitivele hotărârilor de suspendare a executării pedepselor pentru condamnatele din Costa Rica. Urmează ca MJ să primească documentaţia completă. Urmează ca fiecare să îşi cunoască şi să îşi realizeze competenţele legale, iar opinia publică să fie corect informată", a scris Toader pe contul său de Facebook.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis joi suspendarea executării pedepsei în cazul fostei şefe a DIICOT Alina Bica, în dosarul în care a fost judecată pentru favorizarea făptuitorului şi condamnată la patru ani de închisoare. Aceeaşi decizie a fost luată şi în cazul Elenei Udrea, condamnată definitiv la 6 ani de închisoare în dosarul "Gala Bute".

Elena Udrea a fost arestată în Costa Rica în baza unui mandat de arestare emis de Interpol Bucureşti.

Avocatul din Costa Rica al Elenei Udrea şi Alinei Bica a susţinut că, în baza unei decizii a Curţii Constituţionale a României, sentinţele pronunţate împotriva lor ar fi lovite de nulitate şi a cerut ca ele să fie eliberate din arestul preventiv în care se află din data de 3 octombrie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri