VIDEO Momentul în care Maria Grapini îi pune întrebări lui Kovesi şi intervenţia preşedintelui Comisiei

Data actualizării: Data publicării:
grapini

Laura Codruţa Kovesi a fost audiată în Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne a Parlamentului European. Un moment tensionat a fost cel în care eurodeputata Maria Grapini i-a adresat întrebări pe un ton agresiv Codruţei Kovesi. Interpelarea a generat un schimb de replici în sală, ceea ce a necesitat intervenţia preşedintelui de şedinţă care a făcut apel la respect egal faţă de toţi candidaţii.

Citiți și:  Votul în comisia de control bugetar (CONT): Kovesi - 12 voturi, Bohnert - 11 voturi, Ritter - 1

Maria Grapini: "În ce mod aţi promova rolul proactiv al procurorilor delegaţi europeni în detectarea şi investigarea infracţiunilor PIF (contra intereselor financiare ale comunităţii europene – n.r.) într-o manieră egală în statele membre?

Aţi răspuns inexact, ca să nu spun că aţi minţit, CSM azi v-a dat răspuns la contestaţia făcută, că nu vi s-a refuzat gradul profesional de parchet general. Cum răspundeţi la acest lucru şi dacă aţi fost pusă sub acuzaţie pentru abuz în serviciu şi mărturie mincinoasă?

Cum garantaţi un management profesionist după ce aţi fost demisă constituţional, nu politic, din funcţia de şef al DNA?"

Interpelarea a generat un schimb de replici în sală, ceea ce a necesitat intervenţia preşedintelui de şedinţă care a făcut apel la respect egal faţă de toţi candidaţii. Înainte ca Laura Codruţa Kovesi să răspundă la întrebări, preşedintele comisiei LIBE, Claude Moraes, a intervenit, făcând apel la respect: „Nu au fost astfel de schimburi. Să menţinem acest spirit de dragul candidatei. Nu vom avea astfel de schimburi în sală. Ceilalţi doi candidaţi au fost respectaţi de această comisie. Vă rog, nu faceţi asta!”.

Citiți și: 

CTP, despre audierea L. C. Kovesi în PE: A venit ca o pedestrașă, cu pământul sub picioare, plină de cicatrici

„Rolul proactiv al procurorului european şi al celor delegaţi va fi conform normelor care vor fi stabilite. Privind gradul profesional nu sunt la curent cu ce a făcut CSM, condiţia prevăzută de lege nu are legătură cu gradul profesional. În situaţii similare, cei doi adjuncţi ai procurorului general şi alţi colegi în subordinea mea au primit gradul profesional printr-o decizie a CSM sau decizie judecătorească. Sunt primul procuror căruia i s-a refuzat această cerere, desi în alte şapte cazuri CSM a decis să se acorde acest drept sau în alte hotărâri judecătoreşti s-a decis lucru. Dar nu e o condiție prevăzută de lege. Am fost numită şef al DNA şi procuror general fără a avea acest grad profesional.

Revocarea din funcţia de procuror şef a venit ca urmare a unei decizii a CCR în care nu am fost parte în proces. CCR a judecat un conflict între preşedinte, Guvern şi Ministerul Justiţiei, nu am fost citata, nu am avut posibilitatea de a mă apăra. Din acest motiv a trimis plângere la CEDO, care a trecut de filtru şi urmează să vedem ce decizie se va lua. Această plângere vizează chestiuni de principiu, dacă procurorii din România mai sunt sau nu independenţi”, a răspuns Laura Codruța Kovesi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri