Ministrul Muncii spune că este mulţumit de angajaţii de la minister şi că le-ar mări „puțin” salariile

Data publicării:
Florin Manole
Florin Manole. Foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Florin Manole, s-a declarat, vineri, foarte mulţumit de angajaţii din instituţia pe care o conduce şi a precizat că le-ar mai creşte puţin salariile.

„Lucrez acum în ministerul care are 94% din media de salarizare din administraţia centrală. Aşadar, le-aş mai creşte puţin (salariile - n.red.). Nu sunt deloc decis să fac vreo tăiere salarială, în general, în ministerul în care lucrez. Din acest motiv obiectiv, sunt foarte mulţumit de angajaţii din Ministerul Muncii şi nu sunt adversarul lor", a spus Florin Manole în cadrul evenimentului de lansare a Cartei Albe a IMM-urilor din România, potrivit Agerpres.

El a admis că, în sistemul bugetar, „există într-adevăr unii care câştigă foarte mult” şi că, în general, sunt situaţii speciale.

„Companiile de stat nu sunt în legea salarizării, dar evident că acolo trebuie făcută ordine. Nu poţi să fii, ca ministru cu responsabilităţi destul de mari, un amărât comparat cu salariul unui şef de companie de stat, uneori chiar în subordinea ta”, a precizat Manole.

Acesta a făcut o comparaţie salarială între demnitari şi companiile din sectorul public şi cele din mediul privat.

„Între mediul privat şi mediul public sunt foarte multe diferenţe. Un 'middle-management' într-o mare companie privată ia sensibil peste un ministru în această ţară şi un 'middle-management' într-o mare companie ia mult mai puţin, pe de altă parte, decât cineva dintr-o companie de stat care are poate şi foarte puţini angajaţi şi foarte puţine responsabilităţi sau gestionează vreun monopol, unde şi eu, că absolvent de istorie, cred că m-aş descurca să gestionez un sistem cu client captiv”, a arătat ministrul Muncii.

IMM România a lansat, vineri, la Bucureşti, "Carta Albă a IMM-urilor din România", aflată la ediţia 23, cea mai amplă analiză a mediului de afaceri românesc.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Era de aşteptat, nu putea trăi fără el! Anunţul trist despre Nina Iliescu, văduva fostului preşedinte, a...
Digi FM
Tragedie în vacanță all-inclusive: Un bărbat de 70 de ani a murit după ce a mâncat pui insuficient gătit în...
Pro FM
Kelly Clarkson, în lacrimi pe scenă, cu doar 12 zile înainte de moartea fostului soț, Brandon Blackstock...
Film Now
Halle Berry a fost Miss World USA. Cum arăta în 1986
Adevarul
De ce nu e greșit să spui «La mulți ani» de Sfânta Maria Mare. Explicația preotului care schimbă tot ce știm...
Newsweek
Vineri, zi decisivă pentru pensii. Cum ar putea rămâne pensionarii cu pensiile înghețate ani de zile
Digi FM
În ce relații au rămas Daciana Sârbu și Victor Ponta după divorț. Fosta soție a politicianului nu s-a ferit...
Digi World
Ce este miastenia gravis, boala de care suferă fosta campioană de tenis Monica Seles. Cum se manifestă...
Lourens Looijenga
Un balon cu aer cald ce transporta 34 de persoane s-a prăbușit în Olanda. O persoană a murit, alte cinci au...
Film Now
Charlie Sheen, declarații la opt ani de când a renunțat la alcool: „Rușinea te sufocă. Chiar i-am rănit pe...
UTV
Jason Momoa, la un pas de moarte în ocean. „Am renunțat. În mintea mea, murisem deja”. Experiența care i-a...