Peste 200 de deținuți au COVID. Ei vor fi mutați în secții speciale la Ploiești și Timișoara

Data actualizării: Data publicării:
maini inchisoare detinuti penitenciar infractori gratii criminal
Foto: GettyImages

Administraţia Penitenciarelor a luat măsuri speciale pentru a putea face faţă numărului mare de deţinuţi bolnavi de COVID-19. În două penitenciare din ţară, din Ploieşti şi Timişoarase vor crea secţii speciale unde vor fi închişi deţinuţii careu au fost bolnavi de COVID. Decizia a fost luată pentru a decongestiona activitatea spitalului penitenciar Jilava.

„Penitenciarele Ploiești și Timișoara vor asigura custodierea persoanelor private de libertate care nu mai prezintă risc de contagiune după perioada de 14 zile de spitalizare în penitenciar-spital”, se arată într-un comunicat al Administrației Naționale a Penitenciarelor.

De asemenea, pentru tratarea potențialelor cazuri de îmbolnăvire din rândul persoanelor private de libertate, au fost operaționalizate și Penitenciarul-Spital Mioveni (pentru persoane private de libertate-femei), respectiv Penitenciarul-Spital Constanța-Poarta Albă (pentru persoane private de libertate-bărbați).

„Prezentul demers nu afectează derularea activităților curente la nivelul Penitenciarelor Ploiești și Timișoara și nu ridică dificultăți sau riscuri pentru persoanele custodiate sau personal”, se arată în comunicat.

La Penitenciarul Ploiești, adaptarea spațiilor de cazare nu presupune relocarea întregului efectiv de deținuți, unitățile avute în vederea transferurilor fiind situate în proximitatea localităților de domiciliu ale persoanelor relocate (Penitenciarele București-Jilava, Mioveni, Tulcea, Constanța-Poarta Albă), precizează ANP.

Monitorizarea medicală a persoanelor private de libertate confirmate pozitiv SARS-CoV-2, ulterior perioadei de 14 zile de spitalizare în penitenciar-spital, se va realiza de către personalul medical al Penitenciarelor Ploiești și Timișoara, sub coordonarea Penitenciarului-Spital București-Jilava, unitățile dispunând de baza materială necesară protecției individuale și de o metodologie de intervenție.

În prezent, Penitenciarul-Spital București-Jilava asigură tratamentul pentru 214 persoane private de libertate confirmate pozitiv SARS-CoV-2, alte 123 fiind tratate și declarate vindecate. Fiecare caz este notificat Direcției de Sănătate Publică competente, iar unitățile de detenție aplică atât măsurile indicate de structura responsabilă, cât și cele prevăzute în planurile interne.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Prin ce trece acum Kate, detalii care te lasă fără cuvinte. Frumuseţea ei ar fi rămas doar o amintire. Noi...
Digi FM
Dorian Popa, întrebat dacă a înșelat-o pe Claudia, fosta lui iubită: "Am greșit. Cred că este de ajuns să...
Pro FM
Anda Adam a filmat de la etajul 28 furtuna din Dubai și străzile inundate pe care oamenii și-au abandonat...
Film Now
Zendaya, adevărul despre scenele intime din filmul „Challengers”: „Trebuia să ne simțim bine unul cu celălalt”
Adevarul
Turist italian șocat de mașinile scumpe din București: „Sunt mai multe BMW-uri decât în Germania" VIDEO
Newsweek
VIDEO Rachete SUA ATACMS au distrus 5 lansatoare rusești de 3.000.000.000$, în Crimeea într-o noapte
Digi FM
O femeie a încercat să obțină un împrumut cu un cadavru în scaun cu rotile: “Unchiule, mă asculți? Trebuie să...
Digi World
Un influencer din Rusia și-a lăsat fiul de o lună să moară de foame. L-a "hrănit" cu "lumina soarelui, nu cu...
Digi Animal World
Câinele din București care i-a emoționat pe internauți. Și-a așteptat răubdător stăpână în vârstă, în timp ce...
Film Now
Brian Cox critică performanța lui Joaquin Phoenix în filmul „Napoleon”: „Aș fi interpretat acel rol mult mai...