Gheorghe Piperea ar putea conduce PNL București. „Am primit o ofertă oarecum surprinzătoare”

Data publicării:
piperea

Prieteni, zilele trecute am primit o ofertă oarecum surprinzătoare din partea PNL, de a prelua conducerea organizaţiei de Bucureşti. E o provocare”, a scris Gheorghe Piperea pe Facebook.

Avocatul spune însă că nu este hotărât să aștepte propunerea, pentru că este deja implicat în mai multe proiecte.

„Sub nicio formă nu am pus vreo condiţie de funcţie minimală, aşa cum ar putea rezulta din scenariile şi speculaţiile din presă. Pe mine nu mă poate scoate din postura actuală ceva meschin, ci un proiect important, de anvergură naţională, aşa cum au fost procesele pe clauze abuzive şi legea dării în plată”, a spus el.

Gheorghe Piperea spune că vrea să continue colaborarea cu deputatul liberal Daniel Zamfir, inițiatorul legii dării în plată.

„Dezbaterile la această lege mi-au arătat că astfel de lucruri nu se pot face chibiţând pe margine, ci prin implicarea unor actori politici. Desigur că veţi fi de acord cu mine că fără implicarea dlui deputat Zamfir, realitatea, azi, ar fi fost că avem o frumoasă teorie, un proiect bun (aşa cum a fost şi proiectul legii falimentului scris de mine în 2009 şi închis în sertare timp de 5 ani şi, ulterior, abandonat) şi atât (...) În orice caz, dacă aş decide să mă implic într-un astfel de proiect, aş păstra tandemul cu Dan Zamfir. E evident că a fost un pact reuşit şi nu un act efemer de prestidigitaţie”, a scris Gheorghe Piperea.

Gheorghe Piperea cere sfatul celor care-l urmăresc pe Facebook: „Vă asigur că, indiferent ce voi ajunge să decid săptămâna viitoare, voi rămâne acelaşi - un om al cetăţii şi un luptător pentru drepturi şi libertăţi, dar şi un aliat al tuturor celor aflaţi în restrişte care mă vor fi chemat în ajutor. Iar acum îndrăznesc să vă întreb: ce mă sfătuiţi să fac?”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Brigitte Macron, divorţ iminent! Emmanuel s-a enervat instant în public, nu s-a mai putut abţine. Cei doi nu...
Digi FM
Legătura de rudenie surprinzătoare care-l leagă pe regele Charles de România. I-a povestit totul unui actor...
Pro FM
Cleopatra Stratan, așa cum rar se arată. În costum de baie, la piscină, spre încântarea fanilor...
Film Now
Bărbatul care i-a furat mințile lui Gwyneth Paltrow, în timp ce actrița avea o relație cu Brad Pitt: „Era...
Adevarul
Bine ai venit, Contra, la revedere, Contra! Arabii îl dau afară pe român la două săptămâni după prezentare
Newsweek
Care pensionari pierd mii de lei la pensie după o decizie incredibilă a CCR? „Termenul a expirat”
Digi FM
"Prințul Adormit" a murit după 20 de ani de comă. Ce a pățit pe când era la un liceu militar
Digi World
Care e temperatura ideală la care să-ți speli hainele. Ce setare trebuie să alegi ca să elimini microbii din...
Digi Animal World
„Cel mai rar urs” din lume, surprins de o cameră de supraveghere. Cum arată animalul care locuiește în...
Film Now
Eric Dane nu renunță la actorie, în ciuda bolii grave de care suferă: "Voi merge mai departe până când roțile...
UTV
Româna a devenit oficial cea mai vorbită limbă străină din Londra