Șefa Comisiei pentru cercetarea abuzurilor a Camerei Deputaților s-a întâlnit cu Stegarul Dac, care e în greva foamei de 3 săptămâni

Data actualizării: Data publicării:
stegarul dac urcat intr-un copac
Stegarul dac, urcat într-un arbore. Foto: Inquam Photos / Alexandru Busca

Preşedinta Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii din Cameră, deputata AUR Laura Gherasim s-a întâlnit cu Cezar Avrămuţă, cunoscut ca Stegarul Dac, deţinut la Peniteniarul Rahova, care se află în greva foamei de aproape trei săptămâni. El a explicat că a recurs la acest gest deoarece au fost anulate alegerile prezidenţiale din 2024. Gherasim a anunțat, după întrevedere, că va solicita dotarea celulelor cu ventilatoare, având în vedere că este o perioadă de caniculă şi că unele secţii ale închisorii sunt supraaglomerate.

Laura Gherasim a anunțat că a vizitat Penitenciarul Rahova unde a discutat cu Cezar Dinu Avramuţă, deţinut în acel penitenciar şi care refuză să mănânce de 18 zile. 

„Potrivit rapoartelor oficiale, prima monitorizare a fost consemnată în data de 03.07.2025, fiind ţinut sub observaţie până în momentul vizitei noastre. Rapoartele interne indicau o deteriorare a stării sale de sănătate, dar un comportament cooperant. La momentul întrevederii, l-am găsit într-o stare psihologică stabilă, slăbit şi profund îngrijorat de ceea ce el consideră a fi încălcări grave ale drepturilor fundamentale în România – ca cetăţean şi, în prezent, ca deţinut.

Motivele invocate care au dus la refuzul său de hrană sunt: abuzul făcut prin anularea alegerilor, dar şi o neacceptare a unei realităţi dureroase pentru el, aceea a lipsei unei reacţii din partea societăţii civile («de neînţeles» după cum a spus), faţă de această nedreptate facută la adresa românilor, dar şi aspecte care, în opinia sa, reflectă o injustiţie profundă în România”, a declaratLaura Gherasim, potrivit unui comunicat de presă transmis de Camera Deputaților.

Citește și: „Stegarul Dac”, arestat preventiv. Fapta pentru care Tribunalul București a luat această decizie

Deputata AUR a adăugat că, în general, persoanele private de libertate nu sunt tratate cu demnitatea cuvenită fiinţei umane. 

„Acesta consideră că statul român nu depune eforturi reale în direcţia educării şi reintegrării sociale a deţinuţilor, accentuând lipsa unei abordări preventive în ceea ce priveşte criminalitatea. În opinia sa, această lipsă de implicare instituţională are drept consecinţă probabilă recidiva multor persoane eliberate, în absenţa unui sprijin real şi coerent. Din discuţiile purtate de acesta şi cu alte persoane private de libertate, a reieşit o preocupare majoră legată de lipsa accesului la servicii medicale, supraaglomerarea şi alte probleme deja documentate în vizitele precedente ale Comisiei”, a completat ea.

Dezbatere publică pe 30 septembrie, pentru soluții urgente și concrete care să rezolve problemele din închisori

Laura Gherasim a menţionat că această situaţie va fi  dezbătută public în cadrul conferinţei din 30 septembrie, în Sala Drepturilor Omului din Parlamentul României, unde vor fi invitaţi reprezentanţii tuturor instituţiilor competente, pentru identificarea unor soluţii urgente şi concrete.

Deputata AUR a mai anunţat că va cere dotarea celulelor cu ventilatoare, având în vedere că este o perioadă de caniculă şi că unele secţii ale peniteciarului sunt supraaglomerate.

Citește și: Stegarul Dac și-a tăiat brățara de supraveghere și a fost găsit de polițiști pe o clădire din Piața Universității

„În Penitenciarul Rahova se află în acest moment şi alte două persoane aflate în refuz de hrană. Subliniez riscurile ridicate generate de caniculă, mai ales în condiţiile supraaglomerării severe din unele secţii. În calitate de preşedinte al Comisiei, solicit suplimentarea urgentă a măsurilor de aerisire şi dotarea celulelor cu ventilatoare, pentru protejarea minimă a vieţii şi a sănătăţii deţinuţilor. Voi monitoriza în continuare respectarea drepturilor legale şi medicale ale petenţilor şi ale celorlalte persoane aflate în refuz de hrană şi vom urmări cu atenţie evoluţia cazurilor prezentate”, a conchis Laura Gherasim.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mirabela Grădinaru a apărut în public în pantaloni sport şi tricou, cetăţenii au sărit imediat! Gestul...
Digi FM
Andreea Marin, în colanți și bustieră, în sala de sport, după ce a slăbit 20 de kilograme: „După 50 de ani...
Pro FM
Adevărul despre ultimele luni de viață ale lui Brandon Blackstock. Apropiat: „Familia a devenit prioritatea...
Film Now
A murit mama actorului Brad Pitt. Jane Etta Pitt avea 84 de ani. Mesajul emoționant postat de nepoata ei
Adevarul
Diplomați mahmuri, cozi la toalete și ploșnițe în paturile liderilor lumii. Ce nu se spune despre conferința...
Newsweek
Casa de Pensii anunță orele la care virează, mâine, pensia pe card. „Am făcut transferurile”
Digi FM
„Superbă!”. Selena Gomez, imaginea eleganței într-o rochie care i-a evidențiat talia tot mai subțire, la o...
Digi World
Poluarea cu plastic, o ameninţare „gravă şi subestimată” la adresa sănătăţii, care costă omenirea cel puţin...
Digi Animal World
Descoperirea incredibilă a unei familii după ce a adoptat un câine: «Am țipat în sala de conferințe». Ce a...
Film Now
Demi Moore, starul care s-a născut într-un „oraș al OZN-urilor”, s-a măritat la 16 ani și poartă un nume...
UTV
Cătălin Măruță și Andra se bucură de vara în casa lor din Marbella: „Nu-i hotel, nu-i chirie. E locul nostru”