Claudiu Manda: Nu e normal ca SRI să ne facă stenogramele

Data publicării:
claudiu manda

Preşedintele Comisiei de control a SRI, Claudiu Manda vrea ca discuţiile din şedinţele Comisiei să nu mai ajungă la SRI. Până acum, toate stenogramele şedinţelor erau realizate şi secretizate de SRI. Comisia vrea să schimbe legea, astfel încât totul să se întâmple în Parlament, şi nu la SRI. Iar pentru a se asigura că nu vor exista scurgeri de informaţii, sala în care au loc şedinţele comisiei va fi securizată cu „toate măsurile de protecţie informativă”.

Majoritatea membrilor Comisiei parlamentare de control asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii doresc modificarea Legii 182/2002, astfel încât comisiile de specialitate, atunci când parcurg documente secrete sau poartă discuţii cu caracter secret, să îşi poată realiza propriile stenograme şi să le poată secretiza sau desecretiza, a declarat marţi preşedintele acestui for, Claudiu Manda.

„Majoritatea colegilor din comisie au considerat că este important să modificăm legea (n.r. - 182/2002) în aşa fel încât Comisia de control asupra activităţii SRI sau comisiile de specialitate, atunci când parcurg documente cu caracter secret sau poartă discuţii cu caracter secret, să-şi facă propriile stenograme, să poată să-şi secretizeze sau să-şi desecretizeze propriile stenograme, lucru care în prezent nu este posibil. Am decis să trimitem o adresă către fiecare dintre cei doi preşedinţi ai Camerelor să cerem un punct de vedere dacă pe baza acestei legi pe care o avem astăzi fiecare dintre cei doi preşedinţi ar putea să secretizeze şi să desecretizeze stenogramele proprii ale comisiei. În măsura în care acest lucru nu se poate şi interpretarea legii nu permite, atunci va trebui să avem de-a face cu o modificare a legii şi să introducem la articolul 19 şi comisiile de specialitate”, a spus Manda, la Parlament.

Acesta a punctat că, potrivit legislaţiei, comisia este obligată să asigure cadrul formal pentru a nu exista scurgeri de informaţii.

„Am considerat că nu este normal ca SRI să facă stenogramele şi să secretizeze stenogramele comisiei, fiindcă sunt documentele comisiei, dar legea şi sala nu ne puteau permite să facem noi propriile stenograme. Abia acum le putem face. Avem (...) cel puţin doi membri ai SRI care au spus că citeau stenogramele noastre, este vorba de domnul Maior şi domnul Dumbravă. Aceste lucruri nu ar trebui să mai existe pe viitor. Stenogramele noastre sunt stenogramele noastre, discuţiile noastre sunt discuţiile noastre şi concluziile noastre sunt concluziile noastre. (...) Ne-am amintit în cadrul comisiei de astăzi audierile în care au recunoscut că citeau din ele, nu neapărat că le citeau, ci că se uitau peste”, a adăugat Manda.

Potrivit acestuia, modificarea legii se poate face prin două căi.
„Fie prin iniţiativă legislativă, care ar putea să dureze şi un an de zile, şi atunci o să stăm cu situaţia pe care o ştiţi, sau ar putea să fie mult mai scurtă, şi anume o ordonanţă de urgenţă doar cu introducerea unei litere în plus, şi anume comisiile de specialitate din Parlament, în măsura în care şi Guvernul va fi de acord, după ce vom primi răspunsul celor doi preşedinţi că nu se poate. Am hotărât să trimitem o adresă către Guvern pentru a lua în calcul o astfel de măsură legislativă. Urgenţa este dată şi de faptul că avem nevoie de acest lucru şi abia astăzi avem sălile aşa cum trebuie”, a explicat Claudiu Manda.

El a mai spus că sala Comisiei de control asupra activităţii SRI, biroul său şi zona în care pot fi studiate documentele vor avea un regim special de securitate. „Ne bucurăm că suntem pe drumul cel bun şi pentru prima dată după 29 de ani o să avem o sală de şedinţe în Parlamentul României securizată. Este vorba de clasa a II-a de securitate, care permite accesul atât al persoanelor cu certificat ORNISS, dar şi al invitaţilor care nu au certificat ORNISS, cu un regim special, cu un registru special, cu toate măsurile de protecţie informativă ca să nu se scurgă informaţiile care sunt discutate în cadrul comisiei. (...) La etajul 5 la biroul preşedintelui şi la zona unde putem să studiem documentele este zonă de securitate clasa I, ceva mai strict. (...) Măsurile luate pentru această sală înseamnă sistem de supraveghere video, sistem de control acces, sistem de detecţie şi semnalizare a efracţiei, senzor de mişcare, măsuri de protecţie împotriva ascultării, capitonarea uşilor şi urmează să luăm acele măsuri cu folie specială de geamuri pentru protecţia undelor electromagnetice neautorizate, probabil că o să avem şi un sistem de bruiere a semnalului", a afirmat Manda, precizând că se doreşte renunţarea la serviciile SRI de a face stenogramele comisiei şi de a le secretiza.

(text: Agerpres)


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Soţia lui Mihai Leu, dezvăluire cutremurătoare! Ce s-a întâmplat chiar înainte să moară: 'I-am zis să se...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Adevărul despre zvonurile potrivit cărora Enrique Iglesias și Anna Kournikova ar urma să-și mărească familia...
Film Now
Michael Madsen, o viață între succes și suferință. S-a stins cu două dorințe neîmplinite. Prieten: „Părea un...
Adevarul
Canicula ne topește mintea. Ce face căldura extremă cu sănătatea psihică fără să-ți dai seama. Ponturi și...
Newsweek
Creșterea pensiilor de la Marea Recalculare, anulată. Pensiile speciale au crescut cu 1.500 lei
Digi FM
Edsta, românul care a cucerit America, revine în România după 24 de ani
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Plajele din Australia, invadate de vietăți bizare. Valul de căldură a transformat marea într-un coșmar
Film Now
Dosarul șocant în care Michael Madsen și-a acuzat soția că și-ar fi împins fiul la sinucidere a reapărut după...
UTV
Ianis și Elena Hagi, ședință foto emoționantă înainte să devină părinți. Vezi primele imagini cu burtica de...