Rafila: Circulația virusului gripal e de 500 de ori mai mică. E inexplicabil chiar pentru OMS

Data actualizării: Data publicării:
Vaccinul anti-COVID ar putea costa între 5 euro și 20 de euro, iar primele doze ar putea să apară până la finalul anului, a spus Alexandru Rafila.
Vaccinul anti-COVID ar putea costa între 5 euro și 20 de euro, iar primele doze ar putea să apară până la finalul anului, a spus Alexandru Rafila. FOTO: Agerpres

Sezonul gripal din emisfera sudică, unde e iarnă când în emisfera nordică e vară, i-a luat prin surprindere pe specialiști. Circulația virusului gripal s-a dovedit a fi de 500 de ori mai mică decât în anii trecuți. O posibilă explicație, spune Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, este că măsurile luate la nivel global împotriva noului coronavirus a dus și la limitarea răspândirii gripei.

Sezonul gripal urmează, dar am o veste bună: anul acesta se întâmplă un lucru paradoxal. Gripa e supravegheată printr-un sistem global, e o rețea mondială care supraveghează circulația virusurilor gripale, atât în emisfera nordică, cât și în emisfera sudică. Sezonul gripal în emisfera sudică e atunci când în emisfera nordică e vară și în ultima lună a fost o circulație extrem de redusă, inexplicabilă chiar pentru OMS.

Dacă între 5 și 7 la sută dintre probele care sunt testate aleator, de la persoane simptomatice, erau pozitive, în acest an doar 0,01 la sută au fost pozitive și într-o lună au fost izolate doar 46 de virusuri gripale la nivel mondial. 0,1 la sută înseamnă 46, înmulțiți cu 500 și aflăm. Deci de 500 de ori mai mică circulația virusului gripal decât de obicei”, a spus Alexandru Rafila la Digi24.

Lucrul ăsta ar trebui să ne dea de gândit. Faptul că la nivel mondial s-au luat măsuri pentru limitarea infecției cu COVID a dus la limitarea răspândirii gripei și atunci concluzia pe care pot să o trag în acest moment, fără să fie decât o ipoteză de lucru, nu e o certitudine, e următoarea: circulația virusului gripal e mult mai mică, sezonul gripal în emisfera nordică probabil că va începe mult mai târziu, iar lucrul ăsta cred că ar trebui luat în considerare inclusiv în ceea ce privește strategia de vaccinare antigripală.

Rămâne recomandată, e foarte importantă mai ales pentru persoanele din categoriile la risc, pentru că se menține o posibilitate a transmiterii, dar trebuie să ne gândim foarte bine, pentru că imunitatea după vaccinarea antigripală este oarecum limitată în timp, nu e o imunitate care durează mai mult de câteva luni și atunci trebuie să ne gândim fooarte bine la strategiile de vaccinare care urmează să fie aplicate”, a explicat el.

Rafila a spus că se vaccinează în fiecare an împotriva gripei și că la fel procedează toată familia lui.

Editor web: Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri