România a depășit pragul de 2 milioane de infectați de la debutul pandemiei. Capitala și 28 de județe sunt în scenariul roșu

Data actualizării: Data publicării:
coronavirus test covid-19
Foto: Profimedia Images

România a depășit sâmbătă pragul de 2 milioane de infectați de la debutul pandemiei. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 19.371 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 278 mai puțin decât în ziua anterioară. 1.906 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Capitala și 28 de județe sunt în scenariul roșu.

Evoluția cazurilor noi pozitive din ultimele 7 zile o găsiți în graficul de mai jos.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

În total, până astăzi, 22 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.003.041 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 29.809 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.819.315 pacienți au fost declarați vindecați. Până astăzi, 59.525 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 21.01.2022 (10:00) – 22.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 48 de decese (23 bărbați și 25 femei), dintre care 4 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Harghita, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 48 de decese, 5 au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 10 la categoria de vârstă 60-69 ani, 14 la categoria de vârstă 70-79 ani și 19 la categoria de vârstă peste 80 ani.

46 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, un pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Din totalul de 48 de pacienți decedați, 42 au fost nevaccinați și 6 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 60-69 ani și peste 80 ani. Toți pacienți vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

Au fost raportate 4 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județul Neamț, în luna decembrie 2021.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 5.548, cu 143 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 582 de persoane, cu 18 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 582 de pacienți internați la ATI, 70 au certificat care atestă vaccinarea.
Din totalul pacienților internați, 490 sunt minori, 486 fiind internați în secții, cu 13 mai mult decât în ziua anterioară și 4 la ATI, cu 8 mai puțin decât ziua anterioară.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 11.564.022 de teste RT-PCR și 6.881.859 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 26.247 de teste RT-PCR (13.037 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 13.210 la cerere) și 50.345 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 103.360 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.542 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 80.590 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 53 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 6.677 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 615 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 21 ianuarie, 1.221 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 232.650 lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost întocmit, ieri, un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.859 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.557 în Italia, 16.951 în Spania, 209 în Marea Britanie, 134 în Franța, 3.125 în Germania, 99 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 12 în SUA, 9 în Suedia, 146 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveția, 5 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 8 în Bulgaria, 49 în Cipru, 8 în India, 5 în Ucraina, 14 în Emiratele Arabe Unite, 17 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 14 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia, 8 în Croația, 6 în Portugalia, 6 în Polonia și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Finlanda, Kuweit, Nigeria și Mexic. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 201 cetățeni români aflați în străinătate, 40 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 3 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran, unul în Polonia, unul în Bulgaria, unul în Nigeria, unul în Turcia și unul în Croația au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri