Coronavirus. 24 de decese anunțate până acum în România - cea mai tânără victimă avea 45 de ani

Data actualizării: Data publicării:
coronavirus
Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Șapte noi decese din cauza COVID-19 s-au înregistrat joi, 26 martie, astfel că bilanțul total ajunge în România la 24 de morți. Printre aceste noi decese figurează și un bărbat de 45 de ani, din Arad, care a murit în ambulanță, în timp ce era dus la spital. Este cea mai tânără victimă a bolii Covid-19 în România.

ACTUALIZARE VINERI, 27 MARTIE, ORA 7:10 A fost anunțat decesul unei femei de 80 de ani, din județul Bacău, acesta fiind al 24-lea provocat de noul coronavirus în România. Femeia a murit în 26 martie, dar decesul a fost raportat după miezul nopții, iar autoritățile au făcut anunțul în această dimineață.

Femeia era internată la secția ATI de la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași. Ea mai suferea de insuficienţă cardiacă şi fibrilaţie atrială.

 Infectarea femeii cu coronavirus a fost  confirmată în data 25 martie, iar femeia a decedat în 26 martie, a precizat Grupul pentru Comunicare Strategică.

ACTUALIZARE 22:55 A fost înregistrat încă un deces al unei persoane confirmate cu noul coronavirus, numărul total la nivel național ajungând la 23. Este vorba despre un bărbat de 75 ani, din județul Iași, internat si confirmat în data 22.03.2020, decedat în 26.03.2020. Avea comorbidități, un diabet zaharat complicat, transmite Grupul de Comunicare Strategică.


Un caz special este cel al unui bărbat de 49 de ani din județul Timiș care a fost diagnosticat în 20 martie cu pneumonie acută, dar nu a fost internat. Un nou consult de specialitate, a doua zi, la Spitalul de boli infecționase din Timișoara, l-a diagnosticat tot cu pneumonie acută, dar nici de data aceasta nu a fost internat. După trei zile, cu stare deteriorată, a solicitat ambulanța. Abia atunci i se face testul pentru Covid-19, dar din nou este lăsat acasă. A murit astăzi, exact în ziua în care a ieșit și rezultatul testului pentru coronavirus: pozitiv. Cazul acestui pacient se află în acest moment în verificarea Ministerului Sănătății pentru a clarifica mai multe detalii.

Iar o femeie din Neamț, care făcea dializă, a murit miercuri și rezultatul testului pentru coronavirus a sosit joi: era pozitivă.

Joi seara, Grupul pentru Comunicare Strategică a mai anunțat următoarele patru cazuri de deces:

  • Bărbat, 56 ani, din judetul Dâmbovița, hemodializat la un Centru de dializă, internat inițial la Spitalul de Urgență București Floreasca, transferat în data de 23.03.2020, atunci când a fost confirmat pozitiv cu noul corinavirus la Spitalul de Boli Infecțioase V. Babeș - ATI. 
  • Bărbat, 49 ani, din judetul Timiș, neinternat. S- a prezentat în data 20.03.2020 la UPU a Spitalului Județean de Urgență Timișoara unde a fost diagnosticat cu pneumonie acută (clinc si radiologic). I s-a recomandat consult de specialitate la spitalul de boli infecțioase. Conform pacientului, acesta nu a călătorit în străinătate și nici nu a fost contact al unei persoane pozitive. În 21.03.2020 s-a prezentat și la Spitalul de Boli Infecțioase Timișoara, neinternat, diagnosticat cu pneumonie acută. În 24.03.2020, stare deteriorată, solicită ambulanță, i se recoltează proba de exsudat pentru COVID si este lăsat la domiciliu. Confirmat la data de 26.03.2020, decedat în aceeași dată. Pacientul avea boli cronice preexistente (poliartrită reumatoidă și hipertensiune arterială).
  • Femeie, 70 ani, din judetul Neamț, internată în Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamt-Nefrologie pentru hemodializă. Stare agravată din 25.03.2020, când se suspecteaza infecție cu coronavirus și se recoltează proba. Deces în 25.03.2020. Confirmat pozitiv în data de 26.03.2020.
  • Bărbat, 45 ani, din judetul Arad, confirmat în data 25.03.2020, decedat in 25.03.2020 în ambulanță în timpul transferului în Spitalul BI V. Babes Timișoara.

În cursul zilei, mai fusese anunțat un deces, cel al unei femei  în vârstă de 76 ani, din judetul Cluj, internată în data de 20.03.2020 în Spitalul Huedin. Pacienta a fost transferată în data de 22.03.2020 în secția ATI a Spitalului de Boli Infectioase Cluj, după ce a fost confirmată cu COVID-19. Avea afecțiuni pre existente: hipertensiune arterială, diabet zaharat.

Astfel, joi, 26 martie, autoritățile au anunțat în total șapte decese și 123 de noi cazuri confirmate de coronavirus. Este ziua în care s-au înregistrat cele mai multe decese de la începutul epidemiei.

Bilanțul epidemiei din România

Până joi, 26 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate în total 1.029 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 1.029 de persoane confirmate pozitiv, 24 au decedat și 94 au fost declarate vindecate și externate (53 la Timișoara, 28 la București, 6 la Craiova, 5 la Constanța, unul la Cluj și unul la Iași). 

La terapie intensivă, sunt internați în prezent peste 20 de pacienți în stare gravă. 

Joi s-a împlinit o lună de când România a anunțat primul caz confirmat de coronavirus. 

Evoluția cazurilor de SARS-CoV-2 în România în prima lună a epidemiei

  • 26 februarie – 1 caz
  • 27 februarie – 0 cazuri
  • 28 februarie – 2 cazuri
  • 1 martie – 0 cazuri
  • 2 martie – 0 cazuri
  • 3 martie – 1 caz
  • 4 martie – 2 cazuri
  • 5 martie - 0 cazuri
  • 6 martie – 3 cazuri
  • 7 martie – 4 cazuri
  • 8 martie – 2 cazuri
  • 9 martie – 2 cazuri
  • 10 martie – 12 cazuri
  • 11 martie – 18 cazuri
  • 12 martie – 12 cazuri
  • 13 martie – 36 de cazuri
  • 14 martie – 28 de cazuri
  • 15 martie – 16 de cazuri
  • 16 martie – 29 de cazuri
  • 17 martie – 49 de cazuri
  • 18 martie – 43 de cazuri
  • 19 martie – 17 de cazuri
  • 20 martie – 31 de cazuri
  • 21 martie – 59 de cazuri
  • 22 martie – 66 de cazuri, 3 decese
  • 23 martie – 143 de cazuri, 4 decese
  • 24 martie – 186 de cazuri, 5 decese
  • 25 martie – 144 de cazuri, 5 decese
  • 26 martie - 123 de cazuri, 7 decese

Editor: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri