Duminică a fost a treia zi în care elicopterul Black Hawk a intervenit ca să stingă incendiul de vegetație care a mistuit 30 de hectare de pădure foioase din localitatea Cetățeni, județul Argeș. Pompierii s-au luptat cu flăcările mai bine de 72 de ore. Cel mai probabil focul ar fi pornit de la țigară nestinsă, au spus surse din anchetă pentru Digi24. MAI a transmis mai multe imagini cu pompierii, piloții, personalul de la Ocolul Silvic și voluntarii implicați în intervenție.
ACTUALIZARE 21:20 Ioana Făcăleață, prefectul de Argeș, a declarat că incendiul a fost stins: „Astăzi (n. red - duminică) am fost din nou la Cetăţeni pentru a evalua personal situaţia din teren, după incendiul de proporţii izbucnit vineri într-o zonă de pădure extrem de greu accesibilă. Peste 30 de hectare de fond forestier din Cetăţeni şi Stoeneşti au fost afectate, însă focul a fost stins. Există însă un risc ridicat ca acesta să se reaprindă din cauza unor focare mici care nu au fost sesizate. A fost o luptă dură, purtată cu vânt puternic şi condiţii dificile”, a afirmat oficialul, potrivit News.ro.
Potrivit sursei citate, duminică după-amiază, două echipaje aeriene au survolat zona şi au aruncat apă preventiv, pentru a evita reizbucnirea incendiului.
„S-a decis continuarea monitorizării zonei din aer şi de la sol, fiind pericol ca focul să se reaprindă”, a explicat prefectul de Argeş.
Făcăleaţă a spus că intervenţia a fost una „complexă şi de amploare”, fiind mobilizate autospeciale cu apă şi spumă, ATV-uri, un container multirisc, un punct de comandă mobil, voluntari, pădurari şi membri ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă.
ACTUALIZARE 15.32 „Luați-vă echipamentul. Mobilizați toți oamenii. Avem nevoie de cât mai mulți!” și de atunci se află în teren pentru stingerea flăcărilor, mai spune Ministerul Afacerilor Interne.
„Misiunea lor este una dificilă din cauza zonei greu accesibile și a vântului, însă, ei au reușit să ajungă și de două zile se luptă să stingă fiecare focar în parte.
Mulțumim tuturor pentru mobilizare și implicare, indiferent de zi, oră sau sărbătoare! Ne înclinăm în fața voastră! Știm, poate o să spuneți că și-au făcut doar datoria. Pentru noi,însă, ei sunt EROI!”, arată postarea de pe pagina de Facebook a Ministerului de Interne.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Știrea inițială Reporterul Digi24 Vali Stan a transmis de la fața locului, în timp ce se afla în elicopterul Black Hawk care intervine să stingă focarele, că este anormal ca incendiile de vegetație să aibă loc în această perioadă a anului, iar surse din anchetă vorbesc despre o neglijență.
Astfel, o altă ipoteză a anchetatorilor ar fi că focul a pornit de la faptul că unii localnici au folosit petarde, fiind auzite zgomote de petardă chiar înainte ca primele focare ale incendiul să apară.
Intervenția celor peste 100 de pompieri este îngreunată de zona foarte greu accesilă și câteodată de rafalele de vânt.
Elicopterele Black Hawk sunt dotate cu sistemul Bambi Bucket pentru a putea transporta 2,5 tone de apă într-un singur zbor, iar până acum au fost aruncate 60 tone de apă, astfel încât flăcările să nu se extindă în zona locuită.
Suprafaţa afectată de incendiu este de aproximativ 30 de hectare.
Peste 150 de pompieri, reprezentanţi ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, ai Direcţiei Silvice, cât şi cetăţeni au acționat, încă de sâmbătă, pentru stingerea incendiului de vegetaţie din localitatea Cetăţeni, judeţul Argeş.
Editor : A.P.