O comună din Argeș, județ cu număr record de cazuri de COVID, a rămas fără apă. „Umplem butoaie, fierbem pe aragaz, spălăm copiii”

Data actualizării: Data publicării:
apa la lighean

În Argeș au fost 129 de cazuri de COVID-19 raportate luni, iar în ultimele două săptămâni, județul și-a dublat numărul de îmbolnăviri. Autoritățile județene spun că nu este deocamdată cazul impunerii carantinei în unele localități, dar masca ar putea deveni obligatorie și în spațiile publice deschise, dacă propunerea trece de votul comitetului județean pentru situații de urgență. Asta după ce săptămâna trecută a fost redus programul teraselor, iar sălile de jocuri și piscinele au fost închise temporar.

Pentru a evita carantina, autoritățile de la vârful administrației județului Argeș propun ca masca să fie obligatorie și în spațiile publice deschise. Asta după ce, în urmă cu o săptămână, în întreg județul s-a impus închiderea teraselor și magazinelor cel târziu la ora 23.

Emanuel Soare, prefectul județului Argeș: Este clar o perioadă de răspândire accentuată, e foarte clar că trebuie să luăm măsuri suplimentare. Încercăm să câștigăm încrederea populației, să poarte masca, să păstreze distanța, să folosească mai des apa și săpunul.

Localnicii spun că măsurile suplimentare erau inevitabile și dau vina pe cei care nu au respectat până acum restricțiile și au dus la dublarea numărului de cazuri din județ în două săptămâni.

-De ce crezi că s-a ajuns în situația aceasta?

-Datorită oamenilor care nu respectă regulile, aglomerația de la terase...

*

-De ce credeți că s-a ajuns la așa un număr de cazuri?

-Probabil că nu ne protejăm destul.

*

-S-ar putea ca de mâine autoritățile să vă oblige să purtați mască chiar și afară?

-Nu știam, nu!

-Cum vi se pare?

-E bună, e ok. E mai mic riscul să iei virusul!

Comuna Gărdinești e la 30 de kilometri de Pitești. Și aici sunt multe cazuri raportate în ultimele săptămâni. Localnicii se plâng că, oricât și-ar dori, lipsa apei curente îi împiedică să se spele pe mâini pe cât de des recomandă autoritățile.

-La noi nu e apă de trei săptămâni, de trei săptămâni nu e apă!

-Cum vă descurcați?

-Greu, foarte greu! Ne trezim noaptea, umplem butoaie, fierbem pe aragaz, spălăm copiii. Așa ne descurcăm, greu!

-Nu e presiune! Trebuia să dârdâie țeava! Vedeți? Eu numai de la ploi am luat!

Primarul din localitate dă vina pe o licitație întârziată din cauza căreia nu se poate repara rețeaua de furnizare a apei în zonă.

Ion Dumitrache, primar: Am solicitat două lucruri clare, înlocuirea pompelor de către Apă Argeș sau predarea rezervoalelor și a pompelor către Apă-Canal. Nu au fost niciodată de acord cu predarea.

-Acuma în plină pandemie cum vă descurcați?

-Cu apă de la bidoane, de la izvoare, de unde putem!

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri