Ștefan Mandachi vrea să îi scoată din Ditrău pe cei doi brutari din Sri Lanka și să-i angajeze la un restaurant al său

Data actualizării: Data publicării:
Ștefan Mandachi la Digi 24
Ștefan Mandachi, la Digi24

Antreprenorul Ștefan Mandachi, devenit cunoscut după construirea unui metru de autostradă și inițiatorul mișcării #șîeu, a anunțat că dorește să îi angajeze, ca brutari, pe cei doi cetățeni din Sri Lanka, aflați în centrul scandalului rasist din comuna Ditrău, județul Harghita.

„Îi angajez eu ca brutari în orice restaurant de-al meu, cu riscul să pierd clienții sau să provoc răscoale. Ei să pună degetul pe hartă, avem locații în toată țara, îi pun șef de producție la panificație și postez poze cu mine și cu ei în locație. Cine poate să-mi dea detalii cum pot ajunge la ei, să-mi scrie urgent în privat. Sunt foarte hotărât!”, a declarat Mandachi, într-o postare pe Facebook.

Antreprenorul din Suceava s-a declarat nemulțumit de atitudinea patronului brutăriei din Ditrău, pe care l-a considerat drept „laș”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Eu dacă eram în locul patronului de la Ditrău nu aș fi renunțat la cei doi străini pentru nimic în lume. A fost laș, deși cine știe ce nebuni l-au presat... Știa cu ce probleme ne confruntăm noi antreprenorii, dar a tăcut. Eu preferam să închid restaurantul, să vând afacerea, să fac revoluție, dar n-aș fi renuțat la cei doi brutari. Nu pentru că sunt eu bun la inimă, ci ca o formă de protest împotriva Statului care a alungat toți românii peste granițe. I-a hăituit și pe angajați și pe patroni, până a rămas țărișoara golită”, a spus Mandachi.

„O să deschid cât de curând o franciză în Sfântu Gheorghe. Vor fi străini acolo, s-a priceput? Deși nu erau planificați! Asta ca să știe nebunii cu gândire feudală și să ne evite. Am voie să respect legea în țara mea, nu?”, a mai spus inițiatorul mișcării #șîeu.

Editor web: M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri