Video&Foto Trei ucraineni au fost recuperaţi de pe munte, în Maramureș. Unul este în stare critică
Data publicării:
Foto: Salvamont Maramureș
Trei cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului şi au cerut ajutorul autorităţilor române au fost recuperaţi din munte, iar unul se află în stare critică, a informat, duminică, directorul Serviciului Public Judeţean Salvamont Maramureş, Dan Benga.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
„Primii doi, în vârstă de 30 şi, respectiv 41 de ani, au fost coborâţi în siguranţă şi din fericire nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. Al treilea, un tânăr de 36 de ani, a fost găsit după opt zile de peripeţii în munţi, supravieţuind miraculos cu un baton proteic şi apă din pârâuri. Epuizat, dar în viaţă, a fost predat echipajului de ambulanţă pentru îngrijiri. Toţi trei au fost preluaţi de autorităţile competente pentru a se asigura că primesc tot sprijinul necesar”, a spus Dan Benga.
Operaţiunea de căutare în munte a fost sprijinită de un echipaj al Poliţiei de Frontieră.
„O misiune complexă, încheiată cu succes datorită eforturilor extraordinare ale salvamontiştilor şi colegilor de la Poliţia de Frontieră din comuna Poienile de sub Munte, sprijiniţi de colegii de la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale”, a menţionat Dan Benga.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media