News Alert Un român care locuiește la Wuhan a cerut repatrierea

Data actualizării: Data publicării:
Health Screenings In Japan For China's Wuhan Pneumonia
FOTO: Getty Images

Un român care locuiește în Wuhan, în epicentrul epidemiei cu noul tip de coronavirus, cere repatrierea din China de teamă să nu se îmbolnăvească. Anunțul vine de la Ministerul român de Externe.

Datele cetățeanului român au fost transmise către instituțiile europene care se ocupă de repatriere.

„Ambasada României la Beijing este în contact permanent atât cu cei trei cetățeni români care se află în provincia Hubei, cât și cu reprezentanții misiunilor diplomatice ale statelor membre UE acreditate în Republica Populară Chineză în vederea gestionării situației menționate. MAE precizează că cetățeanul român care se află în orașul Wuhan și-a exprimat intenția pentru repatriere, iar datele sale au fost deja transmise și înregistrate în evidențele instituțiilor europene și ale partenerilor pentru facilitarea deplasării către România”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului de Externe.

De asemenea, în zonă mai sunt doi români, care locuiesc în localități din apropiere și care nu au cerut încă repatrierea, însă Ambasada României la Beijing menține contactul cu ei. MAE subliniază că poate asigura asistență și sprijin pentru revenirea în țară a persoanelor care solicită acest lucru.

„În ceea ce privește ceilalți doi cetățeni români care se află într-o altă localitate din provincia Hubei, Ambasada României la Beijing menține contactul în permanență cu angajatorul acestora și cu autoritățile chineze pentru identificarea unei modalități optime de repatriere având în vedere restricțiile impuse în zonă. Totodată, MAE este în legătură nemijlocită cu structurile de gestionare a crizelor din cadrul ministerelor de externe ale celorlalte state membre ale Uniunii Europene și cu organismele europene relevante în vederea realizării unui schimb de informații în timp real și a întreprinderii măsurilor necesare în vederea repatrierii cetățenilor români aflați în Republica Populară Chineză”, precizează MAE.

Ministerul de Externe a transmis, luni, că în prezent sunt trei români în provincia Hubei, China, însă starea lor de sănătate este bună. Instituția a anunțat că alți 120 de români se află în Hong Kong și 70 în Macao. Sunt și studenți români cu care ambasada ține legătura, însă numărul lor nu e precizat.

Comisia Europeană a precizat, miercuri, că peste 600 de persoane aflate în China au depus solicitări de repatriere. UE va suporta 75% din costul de repatriere, a anunțat Janez Lenarčič, comisarul european pentru gestionarea crizelor în cadrul Comisiei Europene.

„Peste 600 de cereri de repatriere au fost înregistrate până acum, din următoarele țări: România, Polonia, Portugalia, UK, Austria, Belgia, Bulgaria, Germania, Spania, Finlanda, Franța, Italia, Letonia, Olanda”, a transmis Comisia Europeană, conform Mediafax.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri