VIDEO. Aglomerație infernală pe Aeroportul Otopeni, la Sosiri. 14 avioane au aterizat în decurs de o oră

Data actualizării: Data publicării:
Aglomerație pe Aeroportul Otopeni, la Sosiri.
Aglomerație pe Aeroportul Otopeni, la Sosiri. Foto: Captură Digi24

Aglomerație infernală pe Aeroportul Otopeni, miercuri, la terminalul Sosiri. În plin sezon al vacanțelor, au aterizat foarte multe aeronave în decurs de o oră, iar asta a făcut ca zona de la controlul pașapoartelor să fie neîncăpătoare.

Astfel de imagini sunt tot mai dese în această vară, marcată de probleme majore pe aeroporturi. 1 din 3 zboruri programate luna aceasta a fost anulat sau modificat, arată datele unei platforme de rezervări online. Sunt cifre care arată haosul din sectorul aerian, luat pe nepregătite de numărul tot mai mare de pasageri.

Companiile aeriene, aeroporturile și operatorii la sol nu au reușit să revină la dimensiunea și numărul de angajați de înaintea pandemiei, în condițiile în care cererea este similară cu cea din 2019.

Indiferent de oră, aeroportul Henri Coandă, cel mai mare din România, este plin de turiști. Sunt cozi interminabile la controlul de securitate, la check-in și chiar și la toalete, iar în această situație, unul dintre sfaturi este ca pasagerii să vină la aeroport cu cel puțin trei ore înainte de decolarea cursei.

Haos pe aeroporturile din Europa

Companiile aeriene şi operatorii de aeroporturi din Europa se confruntă cu o lipsă de personal care să gestioneze fluxurile de pasageri, după ce s-a majorat cererea pentru călătorii aeriene, în urma ridicării majorităţii restricţiilor. 

Probleme sunt și în aeroporturile mari din Europa. Aeroportul Heathrow din Londra a cerut companiilor aeriene să anuleze 10 la sută din zboruri pentru a face faţă numărului mare de bagaje. Bagajele se adună în grămezi iar aceasta datorită insuficienței de personal și a întârzierilor pe care le înregistrează zborurile. Călătorii sunt nevoiți să aștepte cu orele și să doarmă pe podea iar personalul amenință chiar că va intra în grevă în timpul verii.

Nici Austria nu a scăpat de criza aeriană. Aeroportul din Salzburg a anulat în iunie 900 de zboruri. La Bruxelles, protestelor angajaților din industrie au creat haos în aeroport.

La rândul său, Germania vrea să angajeze cât mai curând posibil lucrători străini, pentru a ajuta operatorii de aeroporturi, confruntaţi cu un deficit masiv de angajaţi, în timpul sezonului de vară aglomerat, a afirmat luni un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne, citat de Reuters.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri