Comisia Europeană a acceptat cererile Berlinului. Mașinile cu anumite motoare pe combustie vor putea fi vândute și după 2035

Data publicării:
O mașină este alimentată cu combustibil ecologic.
Mașinile care folosesc combustibili ecologici vor putea fi vândute în UE și după 2035. Foto: Profimedia Images

Comisia Europeană a acceptat amendamentele aduse de Germania la regulamentul care interzicea vânzarea de mașini noi cu motor pe combustie după 2035 și va permite comercializarea automobilelor care folosesc așa-zișii carburanți ecologici și după această dată, au anunțat oficiali din ambele părţi, informează Agerpres.

"Am ajuns la un acord cu Germania cu privire la utilizarea viitoare a combustibililor ecologici în autoturisme", a scris vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, pe contul său de Twitter.

"Vehiculele echipate cu motoare pe combustie vor putea fi înmatriculate şi după 2035, dacă utilizează exclusiv carburanţi neutri din punct de vedere a emisiilor de CO2", a precizat la rândul său ministrul german al Transporturilor, Volker Wissing.

Uniunea Europeană va încerca acum să adopte în cel mai scurt timp posibil reglementările cu privire la standardele de CO2 ale automobilelor iar Executivul comunitar va veni cu paşii legali necesari pentru o prevedere care permite clasificarea autoturismelor care utilizează combustibili ecologici drept neutre din punct de vedere al emisiilor de carbon.

După luni de negocieri, Parlamentul European, Executivul comunitar şi statele membre UE au convenit anul trecut ca termen limită anul 2035 pentru retragerea maşinilor care emit dioxid de carbon. Aceste reglementări vor face imposibilă vânzarea de maşini noi cu motoare pe combustie după 2035.

Dar, luna trecută, principala politică a blocului comunitar destinată să accelereze tranziţia Europei la vehiculele electrice a fost pusă pe pauză, după ce Germania şi-a exprimat, în ultimul moment, opoziţia faţă de această iniţiativă. Berlinul a dorit ca vânzările de maşini noi cu motoare pe combustie să fie permise şi după 2035, dacă utilizează combustibili sintetici, în special în ceea ce privește vehiculele grele și camioanele de transport.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Andrea Bocelli, vacanță pe un iaht de lux în Italia. Artistul, însoțit de Veronica Berti și de mai mulți...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...