Băncile, tot mai puţin darnice. Dobânzile la depozite scad

Data publicării:
bani

De la începutul anului, dobânzile la depozitele bancare au scăzut considerabil. Doar două bănci oferă bonificaţii de peste 6% pentru leii puşi deoparte. Însă asta nu va dura foarte mult: dobânzile vor continua să scadă.

Dobânzile sunt în scădere doar pentru cei care vor să economisească, însă nu şi pentru cei care vor să se împrumute. Băncile mai mici se dovedesc adesea ceva mai generoase şi oferă dobânzi de peste 5%. Inflaţia anulează însă practic orice câştig. „Dacă din dobânda de 5% scădem inflaţia prognozată de aproximativ 3,5% înseamnă că avem un câştig real la depozitele la termen de 1,5%”, arată analistul financiar Dragoş Nichifor.

Din aceşti 1,5% se scade impozitul datorat statului, apoi comisioanele bancare, scrie FinZoom. Astfel, la un depozit de 3000 de lei pe trei luni, cu o dobândă de 5,8%, câştigul se ridică la 43,5 lei. Din aceştia, aproape 7 lei se duc la stat, iar 9 lei rămân la bancă drept comision de administrare. Cu alte cuvinte, după trei luni de economisire, plusul real din cont abia atinge 27,5 lei.

Nu în ultimul rând, bancherii taxează clienţii cu un comision de retragere. „Acest comision variază, cel puţin pentru lei, între 0,4 şi 0,5% din suma retrasă: economiile noastre, plus dobânda acumulată”, explică Diana Ţăruş, broker de credite.

Potrivit datelor Băncii Naţionale a României, la finalul lunii mai, românii aveau în bănci depozite de 100,7 de miliarde lei, în creştere cu 5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Peste 60% dintre economiile României sunt în moneda naţională.

0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Soţia lui Mihai Leu, dezvăluire cutremurătoare! Ce s-a întâmplat chiar înainte să moară: 'I-am zis să se...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Adevărul despre zvonurile potrivit cărora Enrique Iglesias și Anna Kournikova ar urma să-și mărească familia...
Film Now
Michael Madsen, o viață între succes și suferință. S-a stins cu două dorințe neîmplinite. Prieten: „Părea un...
Adevarul
Canicula ne topește mintea. Ce face căldura extremă cu sănătatea psihică fără să-ți dai seama. Ponturi și...
Newsweek
Creșterea pensiilor de la Marea Recalculare, anulată. Pensiile speciale au crescut cu 1.500 lei
Digi FM
Edsta, românul care a cucerit America, revine în România după 24 de ani
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Plajele din Australia, invadate de vietăți bizare. Valul de căldură a transformat marea într-un coșmar
Film Now
Dosarul șocant în care Michael Madsen și-a acuzat soția că și-ar fi împins fiul la sinucidere a reapărut după...
UTV
Ianis și Elena Hagi, ședință foto emoționantă înainte să devină părinți. Vezi primele imagini cu burtica de...