UPDATE Cel puţin 17 morţi și zeci de răniți, după ce un tren de pasageri a deraiat în Iran

Data actualizării: Data publicării:
Tren deraiat în Iran
Tren deraiat în Iran. Foto: Profimedia Images

ACTUALIZARE. Cel puţin 17 persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 86 au fost rănite miercuri în Iran, după ce un tren care transporta 348 de pasageri a deraiat în apropiere de Tabas, în urma impactului cu un excavator, relatează AFP.

"Şaptesprezece persoane au murit şi alte 86 au fost rănite, dintre care 37 au fost transferate la spital", a anunţat purtătorul de cuvânt al serviciului naţional de salvare Mojtaba Khaledi, citat de televiziunea de stat. Potrivit lui, "bilanţul morţilor ar urma să crească pentru că mai mulţi răniţi sunt într-o stare critică".

Tren deraiat în Iran. Foto: Profimedia Images
Tren deraiat în Iran. Foto: Profimedia Images

"Trenul, care transporta 348 de pasageri, a deraiat după ce a lovit un excavator" care se afla în apropierea căii ferate, a declarat Mir Hassan Moussavi, responsabil adjunct al Căilor ferate iraniene pentru televiziunea publică. Accidentul s-a produs la ora locală 05.30 (01.00 GMT), potrivit televiziunii de stat.

Potrivit responsabilului cu operaţiunile de salvare, Mehdi Valipour, cinci dintre cele unsprezece vagoane ale trenului au deraiat.

După producerea tragediei, ministrul drumurilor şi dezvoltării urbane, Rostam Ghasemi, s-a scuzat pe Twitter faţă de iranieni, declarând că ministerul său este responsabil pentru accident, mai scrie AFP, citată de Agerpres.

Procurorul din Tabas s-a deplasat la faţa locului şi o anchetă a fost deschisă pentru a stabili cauzele accidentului, au precizat media locale.

Preşedintele iranian Ebrahim Raisi şi-a exprimat durerea şi a prezentat condoleanţe familiilor victimelor.

Primul bilanţ anunţat a fost de zece morţi.

Știrea inițială:

Cel puţin zece oameni şi-au pierdut viaţa şi alţii au fost răniţi, miercuri, după ce un tren a deraiat în apropiere de oraşul Tabas, informează media oficiale preluate de AFP şi Xinhua.

"Zece persoane au murit şi alte cel puțin 50 au fost rănite în accident", a declarat purtătorul de cuvânt al serviciilor naţionale de salvare iraniene, Mojtaba Khaledi, citat de televiziunea de stat. 

Accidentul s-a produs în jurul orei locale 05:30 pe calea ferată care leagă oraşele Mashhad şi Yazd.

Trenul a deraiat după ce a lovit un excavator aflat în apropierea şinelor, potrivit lui Mir Hassan Moussavi, director adjunct al căilor ferate iraniene.

Cinci din cele 11 vagoane ale trenului ce transporta în total 348 de călători au ieşit de pe şine, a menţionat Mehdi Valipour, din cadrul serviciilor de salvare.

Mai multe ambulanțe și trei elicoptere ale echipelor de salvare se află la locul accidentului. Dintre răniţi, 12 sunt în stare critică şi au fost transportaţi la spital. Numărul victimelor ar putea crește, au precizat oficiali iranieni.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri