Australia anunță că nu a primit cele peste 3 milioane de doze de vaccin AstraZeneca promise de UE

Data actualizării: Data publicării:
Cutii cu fiole de vaccin AstraZeneca pe un raft de frigider.
Cutii cu doze de vaccin AstraZeneca. Foto: Profimedia Images

Autoritățile din Canberra au anunțat marți că nu au primit nici acum cele peste 3 milioane de doze de vaccin AstraZeneca promise de Uniunea Europeană, ceea ce a afectat campania de imunizare la nivel național, potrivit Reuters.

Autoritățile australiene se angajaseră să administreze cel puțin 4 milioane de doze de vaccin anti-Covid până la finalul lunii martie, însă au reușit să vaccineze puțin pe 850.000 de persoane, după ce Uniunea Europeană a blocat un transfer de vaccinuri către Australia.

La începutul lunii martie, Uniunea Europeană s-a folosit pentru prima dată de interdicţia de export de vaccinuri împotriva COVID-19, pentru a opri transferul a 250.000 de doze de ser de la AstraZeneca din Italia spre Australia.

„Eram programați să primim peste 3 milioane de doze de vaccin AstraZeneca , dar care nu au ajuns nici acum în Australia din cauza unor probleme privind transportul”, a declarat ofițerul medical Michael Kidd pentru Sky News.

Australia a început vaccinările mult mai târziu față de alte țări, din cauza numărului scăzut de cazuri, înregistrând puțin sub 29.400 de cazuri COVID-19 și 909 decese de la începutul pandemiei. Dar întârzierea dozelor de AstraZeneca încetinește ritmul campaniei de vaccinare.

Cu toate acestea, autoritățile naționale au declarat că numărul centrelor de vaccinare va fi dublat până la sfârșitul acestei săptămâni, astfel încât fiecare cetățean să primească cel puțin prima doză de ser anti-Covid până la finalul lunii octombrie.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri