Bărbatul care a deschis un proces pentru a-și micșora vârsta cu 20 de ani. E nemulțumit că nu are succes la femei

Data publicării:
emile ratelband

Un pensionar olandez și-a contestat în instanță propria vârstă, pe care vrea să o micșoreze pentru a avea mai mult succes la femei, scrie BBC News. Bărbatul în vârstă de 69 de ani vrea ca actele sale de identitate să arate că este mai tânăr cu 20 de ani.

Emile Ratelband s-a născut pe 11 martie 1949. Însă el își dorește ca în buletinul său să fie trecută o nouă dată de naștere: 11 martie 1969.

„Îți poți schimba numele. Îți poți schimba sexul. De ce nu și vârsta”, a declarat bărbatul.

Bărbatul a deschis un proces în instanță, iar judecătorii se vor pronunța în acest caz peste 4 săptămâni. Judecătorii sunt sceptici și spun că nu există nicio cale legală prin care o persoană să își poată schimba data nașterii.

Însă Ratelband spune că se simte discriminat din cauza vârstei sale și că acest lucru i-a afectat șansele de angajare, precum și succesul la femei pe aplicația de dating Tinder.

„Mă simt limitat dacă am 69 de ani. Dacă aș avea 49 de ani, atunci aș putea cumpăra o casă nouă, aș putea conduce o altă mașină, aș putea avea mai mult de muncă”, afirmă el.

„Când intru pe Tinder și scriu că am 69 de ani nu primesc niciun răspuns. Dacă aș avea 49 de ani, cu fața pe care o am, aș fi într-o poziție privilegiată”, mai adaugă olandezul.

Emile Ratelband spune că medicii săi i-au confirmat că are corpul unui bărbat de 45 de ani și se descrie drept un „zeu tânăr”. Bărbatul este chiar de acord să renunțe la pensie, dacă va primi dreptul de a-și modifica vârsta.



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Detalii cumplite! Ce a făcut-o pe ursoaică să renunţe la atacul din Predeal. Cum l-a sfâşiat pe şeful...
Digi FM
A fost ridicat premiul de peste 6 milioane de euro de la Loto 6/49. Cine este câştigătorul
Pro FM
Cum se menține Anca Țurcașiu în formă. Imaginile care au stârnit comentarii: „Ești femeie la peste 50 de ani...
Film Now
Pierce Brosnan, grijuliu și protector, alături de frumoasa sa nepoată, Isabella. Tânăra de 26 de ani este...
Adevarul
Cât de realistă este „umbrela nucleară” propusă de Macron pentru a apăra Europa de amenințarea rusă
Newsweek
Se alimentează cardul de energie. Ce pensie trebuie să ai ca să iei banii? Când se dau? Și ce sumă
Digi FM
Cum a convins-o Salman Khan pe Iulia Vântur să se apuce de muzică în India: "Mi-au trebuit ani să dovedesc...
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Helen Mirren critică franciza James Bond: „Nu mi-a plăcut niciodată”. Este însă fanul unui actor anume...
UTV
Connect-R îi cere scuze lui Tudor Chirilă. „Nu vreau ca el să rămână cu această etichetă de om care...