Ce semnal dă Rusia prin retragerea unor trupe militare de la granița cu Ucraina. Cum trebuie interpretat acest anunț

Data actualizării: Data publicării:
Rusia a comasat trupe lângă graniţa cu Ucraina
Tot mai multe state își îndeamnă cetățenii să părăsească Ucraina. Foto: Profimedia Images

Rusia a anunțat că retrage o parte din militarii de la granița cu Ucraina, dar acest anunț, deși este un semnal încurajator din perspectiva dialogului dintre părți, trebuie luat cu rezerve, a declarat la Digi24 fostul ministru de externe Cristian Diaconescu. El a afirmat că în opinia sa, nu va fi o retragere totală de la granița cu Ucraina, fără că Rusia să obțină o concesie.

Ministerul rus al Apărării anunță că o parte din trupele poziționate la granița cu Ucraina se întorc la bazele lor, după încheierea unor exerciții militare, relatează BBC, citând agenția Interfax. Anunțul vine în condițiile în care oficialii occidentali se tem că Rusia vrea să lanseze o invazie în Ucraina, dar spun că vor continua eforturile diplomatice pentru a împiedica acest lucru. De asemenea, au avertizat că Rusia va fi supusă unor acțiuni „fără precedent” în cazul în care va ataca țara vecină.

"E prematur să tragem o concluzie definitivă. În această săptămână Rusia urma să răspundă în scris propunerilor aflate pe masa negocierii și transmise de SUA pe de o parte și NATO pe de alta.

Probabil e doar un semnal, care sigur e încurajator din perspectiva viitorului dialogului între părți, cu o dezangajare limitată în sensul de a diminua sentimentul că invazia ar fi iminentă și că, deci, ce rost ar mai avea discuțiile și negocierile. Aș fi rezervat din acest punct de vedere, dar sigur e un semnal în sensul păstrării prioritare a dialogului în legătură cu criza din vecinătatea Ucrainei", a declarat Cristian Diaconescu.

În mod categorie e un efect al dialogului din ultima perioadă, în special dintre Vladimir Putin și Joe Biden, a spus Diaconescu: "Din acest punct de vedere, partea rusă pare că începe să se convingă de fermitatea și de coeziunea în legătură cu acest subiect".

În legătură cu declarațiile ambasadorului ucrainean care făceau referire la o posibilă renunţare la candidatura Ucrainei la NATO și nuantate ulterior de acesta, Diaconescu a spus că "este o criză extrem de complicată și că pot apărea poziționări sub o formă sau alta", dar că relevanță au discuțiile la nivel înalt.

"Amenințarea cu un război fiind una dintre cele mai reale după cel de-Al Doilea Război Mondial, apar poziționări sub o formă sau altă, dar în opinia mea, ceea ce se discută la cel mai înalt nivel cu Moscova și negocierile de cancelarie sunt cele care prevalează. Deciziile acestea au relevanță. În privința atitudinii politice, declarațiile politice nu au o foarte mare reziliență în desfășurarea extrem de rapidă a evenimentelor", a afirmat Diaconescu.

Diaconescu a subliniat, răspunzând unei întrebări, că, în opinia sa, "nu va fi o retragere totală de la granița cu Ucraina, fără că Rusia să obțină o concesie".

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri