Italia redeschide toate școlile de luni și va introduce testul de salivă pentru elevi

Data actualizării: Data publicării:
betisor pentru test de saliva efectuat unei femei
Cât de certe sunt testele de salivă. Foto: Getty Images

Italia va redeschide şcolile cu prezenţa copiilor în clase începând cu 26 aprilie, iar autoritățile sanitare intenţionează să introducă teste de salivă pentru elevi, a anunţat secretarul de stat pentru educaţie, Rossano Sasso.

Testele de salivă sunt potrivite pentru copii şi se pot utiliza la scară largă. Acestea pot fi integrate cu uşurinţă în sistemul educaţional zilnic şi necesită puţin efort, susțin oficialii italieni, informează APA, citată de Agepres.

La spitalul Maggiore din Trieste este evaluat un test de salivă care poate determina dacă o persoană este purtătoare a virusului în doar trei minute. Gradul de fiabilitate este de 98 la sută.

În Italia se efectuează actualmente circa 350.000 de teste SARS-COV-2 pe zi. De la începutul pandemiei în februarie anul trecut 3,8 milioane italieni au fost infectaţi. Până acum 15 milioane de persoane au fost imunizate cu a doua doză de vaccin.

Italia relaxează unele măsuri de luni, 26 aprilie

Italia va relaxa o parte din restricțiile impuse de pandemie de coronavirus și multe dintre zone trec din nou în "galben", ceea ce înseamnă risc moderat. Potrivit premierului Mario Draghi, din 26 aprilie, ar urma să înceapă redeschiderea restaurantelor şi a şcolilor.

Mario Draghi a afirmat că guvernul său a decis să-şi asume un "risc calculat" şi să clasifice regiunile italiene ale căror date epidemiologice sunt satisfăcătoare din nou în "zona galbenă", cu risc moderat, în care restricţiile sunt mai puţin severe, relatează AFP, citată de Agerpres.

"Se va acorda prioritate activităţilor în aer liber", a declarat premierul Draghi, fără să menţioneze concret barurile şi restaurantele dispunând de mese afară, dar care sunt implicit incluse în această categorie. "Toate instituţiile şcolare se vor redeschide cu prezenţă fizică în zonele galbene şi portocalii (risc mediu)", a adăugat el.

Proiectul de redeschidere progresivă se bazează pe doi piloni: menţinerea distanţării fizice şi portul măştii, precum şi accelerarea campaniei de vaccinare.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri