Musk îi răspunde directorului ONU care a spus că 2% din averea sa ar eradica foametea: Dacă îmi arată cum, vând acțiunile Tesla

Data actualizării: Data publicării:
elon musk ridica din maini
Elon Musk spune că e gata să vând din acțiunile Tesla, dacă ONU îi arată cum ar putea eradica foametea din lume cu ajutorul banilor săi. Foto: Profimedia Images

Elon Musk i-a răspuns într-un mesaj pe Twitter directorului Programului Alimentar Mondial al ONU, David Beasley, care a afirmat săptămâna trecută că doar 2% din averea miliardarului american ar rezolva problema foametei din lume. „6 miliarde de dolari pentru a-i ajuta pe cei 42 de milioane de oameni care literalmente vor muri dacă nu îi ajutăm”, a declarat Beasley pentru CNN.

„Dacă poate descrie exact cum 6 miliarde de dolari vor rezolva foametea în lume, voi vinde acțiunile Tesla chiar acum și o voi face”, a scris Elon Musk, pe Twitter. Într-un alt mesaj, miliardarul a completat: „Dar trebuie să fie contabilitate open source, astfel încât publicul să vadă exact cum sunt cheltuiți banii”.

Beasley a răspuns postării lui Musk pe Twitter, spunând că îl poate asigura pe miliardar că Programului Alimentar Mondial al ONU este transparent.

„Echipa dumneavoastră poate să examineze și să lucreze cu noi pentru a avea încredere totală”, a scris David Beasley.

„6 miliarde de dolari nu vor rezolva foamea în lume, dar vor preveni instabilitatea geopolitică, migrația în masă și vor salva 42 de milioane de oameni în pragul foametei. O criză fără precedent și o furtună perfectă din cauza crizelor Covid/conflictului/climei”, a adăugat acesta.

Directorul executiv al Tesla, Elon Musk, are o valoare estimată netă de aproape 289 de miliarde de dolari, potrivit Bloomberg. 

Miliardarii trebuie să „se ridice la așteptări acum, o singură dată”, a spus David Beasley într-un interviu difuzat marți de CNN, făcând referire în mod special la cei mai bogați oameni din lume, Jeff Bezos și Elon Musk.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri