Pe altarul distracţiei. Multe biserici din Anglia sunt transformate în baruri şi supermarketuri

Data publicării:
biserici-3

Se spune că nu trebuie să judeci după aparenţe. Este şi cazul unei clădiri din nordul Londrei. Construită în 1906, biserica a fost transformată în pub. Barul a luat locul altarului, iar mesele clienţilor stau pe locul unde credincioşii ascultau slujbele. Enoriaşii încearcă să găsească scuze.

Prima minune făcută de Iisus a fost transformarea apei în vin, aşa că nu cred că El s-ar fi opus acestei schimbări.”, spune unul dintre ei.

Mai marii bisericii nu se împacă uşor cu ideea. Sunt însă la mijloc, între liniştea sufletească şi cea financiară.

Este vorba de clădiri dedicate lui Dumnezeu. Nu avem nimic împotriva alcoolului, dar credem că aceasta este o chestiune mai sensibilă decât altele.”, crede Paul Lewis, reprezentant al Bisericii Anglicane.

Mult mai înţelegători sunt în cazul bisericilor transformate în locuinţe. 30 de lăcaşe de cult se transformă în fiecare an în apartamente fascinante.

Iar dacă nu vreţi să locuiţi sau să beţi o bere într-o fostă biserică, vă puteţi face aici cumpărăturile. Unele lăcaşuri de cult au devenit între timp supermarketuri - dovadă că vitraliile şi casele de marcat nu se exclud reciproc.

Explicaţia acestor transformări este simplă. Niciuna dintre cele 16.000 de biserici anglicane nu este finanţată de stat, aşa că parohiile fac singure rost de bani pentru a le întreţine. Numărul enoriaşilor scade cu trecerea timpului, iar fondurile se împuţinează şi ele. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri