Video Un YouTuber de 17 ani a distrus într-un accident mașina de 3,4 milioane de dolari a tatălui său: „Se mai întâmplă...”

Data publicării:
Un YouTuber de 17 ani a distrus într-un accident mașina de 3,4 milioane de dolari a tatălui său: „Se mai întâmplă...”
Un YouTuber de 17 ani a distrus într-un accident mașina de 3,4 milioane de dolari a tatălui său FOTO: Captură YouTube

Un YouTuber a spus „se mai întâmplă”, după ce a distrus complet un autoturism sport de 3,4 milioane de dolari lovindu-l de un copac.

Gage Gillean, în vârstă de 17 ani, din Dallas, Texas, le-a transmis pe Instagram urmăritorilor săi că este bine în urma accidentului în care mașina scumpă a tatălui său miliardar a fost transformată într-o grămadă de fiare contorsionate, potrivit New York Post.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Într-un Insta Story, adolescentul a spus: „Se mai întâmplă... Mulțumim lui Dumnezeu pentru a doua șansă la viață. Accidentul ar fi putut să se lase cu răni mai grave sau chiar cu moartea. Vreau să mulțumesc familiei mele, prietenilor și fanilor pentru toate mesajele. Înseamnă foarte mult.”

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Gage a povestit cum s-a petrecut accidentul: „Am pierdut controlul. Am lovit bordura, mașina s-a desprins de sol și apoi am zburat în copac. Portierele au sărit când am lovit copacul. Sincer, a fost cel mai înspăimântător lucru din viața mea.”

Tatăl lui Gage, Tim Gillean, este fondatorul unui fond de investiții și este un mare pasionat de automobile.

Gage a spus și ce reacție a avut tatăl lui când a auzit de accident: „Evident, este grozav de supărat... Dar nu am putut controla nimic. O mașină poate fi înlocuită, însă eu nu.”

Gage, cunoscut sub numele de GG Exotics, are 84.000 de abonați pe YouTube. După accident a postat o imagine în care brațul stâng este imobilizat.

Imaginile cu mașina distrusă au fost distribuite pe rețelele sociale.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri