Putin consideră „lipsită de sens” creșterea cheltuielilor cu apărarea de către membrii NATO. Ce spune despre o întâlnire cu Zelenski

Data actualizării: Data publicării:
Vladimir Putin
Vladimir Puin. Foto: Profimedia

Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat joi că reînarmarea NATO nu reprezintă o „ameninţare” pentru Rusia, deoarece, potrivit acestuia, ţara sa are „capacităţile de apărare” necesare pentru a-i face faţă, după mai bine de trei ani de conflict în Ucraina care a militarizat statul rus, comentează AFP, potrivit Agerpres.

În acelaşi timp, preşedintele rus a salutat faptul că armata sa avansează „în fiecare zi” pe linia frontului, în faţa unei armate ucrainene mai puţin numeroasă şi aflată în dificultate.

Alianţa Nord-Atlantică, care urmează să se reunească într-un summit săptămâna viitoare la Haga, îşi împinge membrii să îşi mărească cheltuielile de securitate, în contextul fierbinte al conflictului din Ucraina, declanşat de atacul rusesc din 2022 împotriva vecinului său.

Potrivit lui Putin, „noi nu considerăm o reînarmare a NATO ca pe o ameninţare la adresa Federaţiei Ruse, deoarece suntem autosuficienţi din punct de vedere al securităţii”.

„Ne îmbunătăţim constant forţele armate şi capacităţile de apărare”, a mai afirmat el în cursul unei întâlniri cu reprezentanţi ai agenţiilor de presă străine, printre care AFP, la Sankt Petersburg.

O creştere a cheltuielilor ţărilor membre ale NATO la 5% din PIB-ul lor ar crea provocări „specifice”pentru Rusia, a recunoscut Vladimir Putin, considerând, totuşi, că această creştere a cheltuielilor este „lipsită de sens” pentru membrii Alianţei.

„Vom contracara toate ameninţările care vor apar. Nu există nicio îndoială în această privinţă”, a subliniat el.

Şeful statului rus a prezentat ofensiva rusă la scară largă lansată în Ucraina în 2022 ca parte a unui conflict mai amplu între Rusia şi Alianţă, pe care o consideră o ameninţare „existenţială” la adresa frontierelor ţării sale.

În cadrul discuţiilor de pace privind Ucraina, el doreşte să vorbească - în special cu liderul american Donald Trump - despre arhitectura de securitate de pe vechiul continent.

Kievul, la rândul său, caută să obţină garanţii de securitate din partea Alianţei Atlantice în perspectiva oricărui acord vizând să pună capăt luptelor.

În această stadiu, tratativele de pace dintre cei doi beligeranţi, iniţiate sub presiunea lui Donald Trump, sunt blocate, cele două părţi rămânând ancorate în poziţiile lor, foarte divergente.

Rusia a respins armistiţiul „necondiţionat” dorit de Ucraina care, la rândul ei, a descris cererile Rusiei drept „ultimatumuri”.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a cerut lui Vladimir Putin să se întâlnească personal pentru a găsi o soluţie la conflict, o opţiune respinsă de preşedintele rus, la fel ca şi propunerea Kievului pentru un armistiţiu necondiţionat.

Joi, acesta din urmă a declarat că este deschis unui astfel de summit, dar numai în cadrul „etapei finale” a negocierilor.

„Chiar sunt pregătit să mă întâlnesc (cu Zelenski), dar numai dacă este vorba de etapa finală” a negocierilor, a declarat preşedintele rus în faţa reprezentanţilor agenţiilor de presă străine.

Cu toate acestea, el a pus din nou sub semnul întrebării legitimitatea liderului ucrainean, al cărui mandat prezidenţial a expirat oficial în mai 2024.

Kievul nu a putut organiza alegeri prezidenţiale din cauza atacului rus şi a introducerii legii marţiale.

„Sunt pregătit să mă întâlnesc cu oricine, chiar şi cu Zelenski. Nu aceasta este problema. Dacă statul ucrainean are încredere într-o anumită persoană pentru a conduce negocierile, Dumnezeule, acela poate fi Zelenski”, a afirmat şeful statului rus în timpul acestei mesei rotunde.

„Nu contează cine negociază, chiar dacă este actualul şef al regimului”, a adăugat el.

De asemenea, Putin a afirmat că este necesar „să se găsească o soluţie care nu numai să pună capăt conflictului actual, dar şi să creeze condiţiile necesare pentru a preveni repetarea unor astfel de situaţii pe termen lung”.

Două runde de discuţii între ruşi şi ucraineni au avut loc la Istanbul, dar nu au dus la niciun progres către un armistiţiu în acest conflict care a făcut zeci de mii de morţi şi răniţi.

Moscova, a cărei armată ocupă încă aproape 20% din teritoriul ucrainean, cere Kievului printre altele să îşi retragă forţele din patru regiuni pe care susţine că le-a anexat, ca Ucraina să renunţe la aderarea la NATO şi să îşi limiteze dimensiunea armatei.

Pe teren, forţele ruseşti continuă să bombardeze zilnic oraşele şi satele ucrainene. Miercuri dimineaţa, acestea au lansat o serie de atacuri asupra Kievului, soldate cu cel puţin 28 de morţi, potrivit autorităţilor ucrainene, unul dintre cele mai grave bilanţuri în capitală din 2022.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mihaela Rădulescu şi-a văzut iubitul murind! Scene de nedescris. De ce a murit Felix Baumgartner, de fapt?
Digi FM
Ultimele imagini cu Felix Baumgartner în viață. Ce a scris partenerul Mihaelei Rădulescu pe Instagram cu doar...
Pro FM
(VIDEO)Reacția halucinantă a unui cuplu când ajunge pe ecran la concert la Coldplay. Chris Martin: „Ori au o...
Film Now
Christian Bale, apariție rară cu soția și copiii, la Roma. Actorul și-a susținut fiica la o prezentare de...
Adevarul
Călugări budiști, implicați într-un scandal sexual în Thailanda. Femeia care i-a ademenit a fost arestată
Newsweek
CSM crede că pensiile speciale sunt prea mici: „Un judecător debutant ia salariu 3.500€. Puțin”
cfr cluj profimedia-1022858435
CFR Cluj s-a calificat în turul doi preliminar al Europa League. Oaspeţii au ratat de două ori de la...
Digi World
Un schelet de dinozaur și cel mai mare meteorit marțian găsit pe Pământ, vândute la licitație. Sumele, de-a...
Digi Animal World
Descoperirea incredibilă a unei familii după ce a adoptat un câine: «Am țipat în sala de conferințe». Ce a...
Film Now
Adevărul despre transformarea spectaculoasă a lui John Goodman: „Voiam să trăiesc mai bine!” Ce se știe...
UTV
Româna a devenit oficial cea mai vorbită limbă străină din Londra