Spionajul rus o acuză pe Maia Sandu că pregătește cucerirea Transnistriei: „Și-a ieșit din minți”

Data publicării:
maia sandu
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. FOTO: Profimedia Images

Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei (SVR) a raportat luni că preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, pregăteşte un plan pentru o operaţiune militară de preluare a controlului asupra regiunii separatiste Transnistria, informează EFE, potrivit Agerpres. 

Potrivit SVR, Maia Sandu a avut recent o întâlnire cu conducerea de vârf a guvernului în domeniul securităţii energetice, care s-a încheiat cu cuvintele sale despre „necesitatea elaborării unui plan pentru o operaţiune de preluare a controlului asupra Transnistriei şi de încetare a prezenţei ruse de menţinere a păcii în regiune".

„Nimeni nu poate garanta că preşedinta R. Moldova nu va încerca să declanşeze un război în regiune", subliniază comunicatul SVR citat de agenţia oficială rusă de presă TASS.

SVR a indicat că Sandu „şi-a ieşit din minţi" după ce a fost informată că R. Moldova ar putea întâmpina probleme cu aprovizionarea cu energie în contextul în care contractul de tranzit al gazelor ruseşti către Europa prin sistemul de gazoducte ucrainene expiră pe 31 decembrie, iar Kievul refuză să îl prelungească.

Preşedinta Maia Sandu, potrivit comunicatului SVR, a cerut să se elaboreze un plan de preluare în forţă a termocentralei din Transnistria, care funcţionează cu gaz rusesc şi de a cărei aprovizionare depinde aproape în totalitate R. Moldova.

Agenţia EFE aminteşte că Transnistria a rupt legăturile cu R. Moldova după un conflict armat sângeros în 1992, în care forţele separatiste au primit asistenţă militară rusă.

Autorităţile de la Chişinău cer retragerea trupelor ruse din regiunea separatistă transnistreană şi a arsenalului aflat acolo încă din perioada sovietică, estimat la acea vreme la aproximativ 40.000 de tone de arme şi muniţii.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Brigitte Macron, divorţ iminent! Emmanuel s-a enervat instant în public, nu s-a mai putut abţine. Cei doi nu...
Digi FM
Ilie Năstase, mesaj amar de ziua lui: „În Franța nu m-a făcut nimeni gras. În România sunt numit golan și...
Pro FM
Cleopatra Stratan, așa cum rar se arată. În costum de baie, la piscină, spre încântarea fanilor...
Film Now
Bărbatul care i-a furat mințile lui Gwyneth Paltrow, în timp ce actrița avea o relație cu Brad Pitt: „Era...
Adevarul
Bine ai venit, Contra, la revedere, Contra! Arabii îl dau afară pe român la două săptămâni după prezentare
Newsweek
Care pensionari pierd mii de lei la pensie după o decizie incredibilă a CCR? „Termenul a expirat”
Digi FM
Actrița Ada Galeș, diagnosticată cu o formă rară de cancer. Mesajul transmis după a treia operație: "E mult...
Digi World
Care e temperatura ideală la care să-ți speli hainele. Ce setare trebuie să alegi ca să elimini microbii din...
Digi Animal World
„Cel mai rar urs” din lume, surprins de o cameră de supraveghere. Cum arată animalul care locuiește în...
Film Now
Nicolas Cage, explicații savuroase despre motivul pentru care nu a durat relația cu SJP: „Nu am trecut...
UTV
Româna a devenit oficial cea mai vorbită limbă străină din Londra